*varianta din 10.11.2017
Ain îmi spune dimineaţă, Rafaela la ea în braţe,
urmărind pe Maui, un semi-zeu din Pacific,
cântând „you are welcome”, Ain îmi spune
că iar am avut un coşmar peste noapte
nu-mi aduc aminte
pentru a câta oară,
poate e coşmarul adevăratului meu nume
pe care-l caut şi nu-l caut
să mă strig singur
pierdut într-un autobuz
pe autostrăzile Turciei
ca în ceaţa aceea
de la Manisa la Istanbul
sau să mă strige femeile străine sau nu
care îmi apar în vise
ţesând poveşti abstracte, fantastice:
„Halil!”
mi-a spus Hasbiye Candemir,
o bunică din Balçova-Izmir,
care m-a şi înfiat, simbolic, la o cafea
Rafela, micuţa Rafaela
priveşte încă uimită la dansul lui Maui,
încă nu s-a plictisit de el
ridică mânuţele în sus
şi chicoteşte, gângureşte, spune „niu, niu”,
învăţând încă diferenţa dintre da şi nu
Halil!, dansul acestui nume, dans de derviş,
continuă, continuă,
o fărâmă de suflet a rămas
pe vulcanul de lângă Kula, o alta este în cântecele lui Sedat
Anar,
o alta este printre grămăjoarele de condimente din micul
bazar,
o alta pe podul Galatei, o alta într-unul din peştişorii
prinşi
din Cornul de Aur, cu trei dorinţe,
tot-aşa, rotirea continuă,
aproape solipsist, aproape nominalist:
doar numele noastre rămân, acolo, între stele,
praf de stele
sufletele contopindu-se-n contemplarea
Frumuseţii Iubirii
prafului de stele
Doar.. con-topire
şi şoptirea adevăratelor nume…
No comments:
Post a Comment