Invitaţie

Dan Plăeşu despre POARTA TURCEASCĂ

Consemnări

A. G. Secară-Halibey: „Poarta turcească”

Titlul cărții de poezie a lui A.G. Secară, volum apărut la Editura „Detectiv literar” din București, se leagă doar fizic de construcția veche din Galați, rămasă de la un han turcesc al altor veacuri. La mijlocul anilor ’50, când treceam zilnic prin acel loc, de pe strada Egalității, în drum spre liceul „Cuza”, nu bănuiam că peste decenii voi avea în mână o carte despre această poartă. Mai ales că atunci exista și un zid ce flanca poarta, așa că nimic nu anunța singurătatea ciudată de azi a acesteia, înconjurată de blocuri, într-o zonă centrală ce nu se mai leagă nicicum de trecutul ei turcesc. Doar un fir (sau fior) sentimental mai trece acum pe sub arcul acesteia pentru a-l conduce pe cititor într-o lume de emoții. Lume ce-i aparține, iată, și poetului. „Iubirea înseamnă și cunoaștere, ca și Poezia” suntem avertizați înainte de a intra în lumea versurilor. Și apropo de cunoaștere, aflăm despre un gând bun trimis de poet „strămoșilor mei necunoscuți, în special străbunicii Ruxandra Halibei”. De unde și filiera de suflet cu Poarta însăși. „Poarta, această poartă, din altă lume,/ dar și de aici, din acest timp/ cât încape într-un ceas de mână/ pierdut/ parcă în altă lume, în alt om:// o poartă gălățeană,/ româno-turcească prin destin/ de cărămizi, de stele// prin ea/ ne putem imagina/ cum vin suflete/ din trecut, din viitor, dar mai ales din prezent// o putem desena cu grafitti, putem fi una cu ea,/ o putem dărâma, iubi, preschimba-n cuvinte,/ ne putem aminti cum ne plimbam tinerețea pe lângă ea,/ cum ne silabiseam iubirile, cum le sacrificam pentru alte iubiri/ fără milă.” (Toc-toc)

Emoțiile sunt ele însele construcții sufletești sprijinite pe arcuri de boltă, peste timp, un pilon aici, celălalt pilon acolo, în alt secol, într-o lume doar, abia ghicită. Iar arhitectul-poet își asumă nu doar trăinicia actualei porți din gânduri-idei pe care o ridică, ci și putința receptării de către noi, contemporanii săi. Ce înseamnă, ce așteptări putem avea de la „Întoarcerea la poartă”: „Pe aici nu se intră nicăieri/ e doar o inimă, nu se iese,/ cuvintele pastișând omul,/ mai găsesc o parafrază:/ în loc de nostalgii/ crochiul moscheii care nu a fost/ în loc de bun rămas/ epura lui adio// peste toate adie/ surâsul deșertăciunii// în loc de lună-acum/ un ciorchine fără boabe.”

Edificiul cărții câștigă substanță și emoție prin trei trunchiuri poetice: „Sabia de smochin” – gazelurile imaginare ale lui Sarî Saltuk Baba, în traducerea la fel de imaginară a lui Adi G. Secară Halibey” (traduse și în englezește de Petru Iamandi); „Urcând la Koyun Baba” și „Întâlniri cu Yunus Emre”. Prin prezența celor 17 gazeluri poetul oferă eleganță, imaginație, virtuozitate și o rigoare a sentimentelor, totul fără a se abate prea mult de la cerința impusă de această specie lirică având formă fixă. Iată, spre exemplificare, doar trei distihuri din gazelul 16: „Închipuire, zeiță veche sau mai nouă,/ Duh străin, de mascara, azi, târziu, nu mai plouă!// Te du acum, te risipește, suflet umbrește,/ De para focului să nu piară, foc de rouă,// Foc de dor, foc de soare, de amar șaitan, de ochi/ De cadână, zurlie nebună, te du-n două,”  Aici și în mai toate celelalte componente ale ciclului se remarcă lexicul ales cu grijă, personajele și „intrigile”, menite a sugera atmosfera orientală. „Întâlnirile cu Yunus Emre” oferă o altă surpriză plăcută: implantul unor versuri ale celui evocat în „trupul” poemelor autorului de față. Și nu este vorba de o simplă alăturare, ci de nașterea unui veritabil dialog poetic cu beneficiu vizibil pentru construcția lirică de ansamblu.

Această carte a lui Adi Secară (și Halibey în cazul de față) are caracter de unicat pentru creația scriitorului. Firește, orice alt volum se constituie într-o noutate, dar acum avem de-a face cu un gest poetic ușor neașteptat, plăcut și emoționant. Pornind de la o urmă lăsată de cultura unui mare imperiu, poarta turcească de la Galați, poetul a creat o structură de emoții ce pot induce simțiri plăcute, armonii de imagini ce depășesc cu mult locul fizic, ales ca punct de plecare al „expediției” lirice, tinzând să-i bucure, să-i încânte, cred, pe cititori.

Dan Plăeșu