Irene Postolache, Zmeoaica şi mărgelele, Ed. Junimea, Iaşi, 2016
Sunt aproape convins că numai unele zâne pot scrie poveşti
pentru copii. Copii mai mici sau mari, poate şi pentru copiii ascunşi printre
grijile şi fanteziile câte unuia mai adult.
Citind fetelor mele din „Zmeoica şi mărgelele”, sunt convins
că am descoperit un astfel de spirit, de „nouă” sau „altfel” Mary Poppins, că
tot au anunţat studiourile Walt Disney că de Crăciunul anului 2018 o vom primi
din nou, cu colinda, în filmul „Mary Poppins Returns”!
Este vorba de Irene Postolache, autoare a zece poveşti care
au toate şansele să se adauge acelor minunate poveşti „nemuritoare” care mi-au
încântat… prima copilărie! Câteva dintre ele sunt adaptate, gândite pentru cei
mai mici cititori, cei care abia termină să descifreze tainele abecedarului,
dar cu siguranţă şi cei un pic mai mari vor fi bucuroşi să cunoască un balaur
precum Baluz, din primul text, un balaur jucăuş, gata să fie rival plin de
candoare pentru dinozaurii hollywoodieni! Acest balăurel se împrieteneşte cu o
prinţesă Sofia, alta decât cea din filmele de desene animate de pe Minimax,
parcă… veţi vedea, cel rău nu este balaurul, ci un personaj-surpriză, dar care
se dovedeşte până la urmă înţelegător!
Villanul, personajul negativ din al doilea text (cel care dă
şi titlul cărţii), cu adevărat rău, se dovedeşte mai puţin cooperant, , este o
zmeoaică destul de non-conformistă, care va avea de înfruntat două surori care
se vor dovedi destul de descurcăreţe. Una era Furnicuţa, una Puturica, dar cele
două trăsături de caracter care le-a adus porecla se vor dovedi, în cele din
urmă, complementare, ele reuşind să-şi învingă duşmanul de, era să zic „clasă”,
altă categorie. Dacă mai spun că totul se termină cu două nunţi, cred că nu
stric prea mult din surpriză!
O fabulă moralizatoare, aproape în maniera în care Ion
Creangă, Homerul nostru de la Humuleşti, scria despre acul şi barosul, este
povestea a treia, despre trei fraţi care, încet, încet, ajung să înveţe să colaboreze,
spre fericirea Tătucăi… Şi al patrulea text, „Povestea Izabelei”, este tot despre
maturizare, cu accent pe socializare, un ursuleţ de pluş având aici rolul
înţeleptului din al treilea text! O pildă cu un boier hapsân este scrierea „Badea
Nădrag”, unde sărăcia şi răutatea oamenilor aşa zişi de viţă nobilă sunt învinse cu ajutorul unei viţe cu adevărat
nobile: strugurii de aici ne sunt martori!
În următorul text, o împărăteasă tânără şi frumoasă, căreia
îi plăcea să se distreze, dând din două în două zile câte un bal, se trezeşte
într-o deloc bună dimineaţă că are un picior mai scurt decât altul… Este o
lecţie din partea destinului? Pericolele care apar, o invazie străină, dar şi
povestea de dragoste care se înfiripă întregesc o poveste care se termină cu „aşa
au trăit fericiţi şi mai trăiesc şi astăzi”…
Un fel de poveste a unui alt fel de om leneş, în alt sens,
este „Fudulul şi dregătoria”, lenea fiind înlocuită aici cu impostura şi chiar
cu lipsa de curaj! Oricum, deşi nu se vorbeşte nimic despre strugurii care sunt
acri, concluzia, una dintre ele, ar fi că, dacă vrei să fii dregător, „simbria
e mică, mică de tot, iar pentru orice greşeală, împăratul te spânzură.” Şi unde
mai este şi dorul mare, de rude, e clar că nu este loc de dregătorie!
Una dintre cel mai calde poveşti este „Prinţesa Teodora şi zâna”,
parafrază peste timp a Prinţului şi cerşetorului, neintrându-se însă în detalii
epice, nici măcar în necesara înlocuire a uneia cu alta, o gafă a unei zâne
ducând la complicaţii care vor fi însă rezolvate de Vraciul Amor, Finuţa, care
nu era chiar o cerşetoare, ci prietena mai săracă a prinţesei, devenind
prinţesă prin căsătorie, fratele prinţului căsătorindu-se chiar cu Teodora…
Totul e bine când se termină cu bine!
„Măriuca şi Hârja” aduce aminte de atmosfera din „Soacra cu
trei nurori”, aici fiind însă o rivalitate între numai două nurori, dintre care
una mai leneşă şi mai intrigantă. Pedeapsa pentru Hârja, nora buclucaşă: „Dacă
vrei să fii iertată, să iei măgarul de funie şi în fiecare zi, timp de un an,
să duci caprele la păscut. N-ai decât să alergi după ele toată ziua, poate aşa
te răcoreşti. Să mai vii acasă doar seara la asfinţit. Dacă nici aşa nu ţi-o
trece răutatea, să te duci în lumea cea largă!”
„Uriaşul Gură Nesătulă” este, de fapt, povestea lui Ştefănel
şi a prinţului-Corb, în poveste existând, pe lângă aceşti eroi pozitivi, chiar
două guri nesătule, un căpcăun, dar şi un împărat, care vor fi învinşi, în cele
din urmă: după faptă,şi răsplată! Este o poveste care te trimite cu gândul şi
la legendele Corvineştilor!
Uita aşa, v-am spus povestea unei cărţi de poveşti, şi-am
încălecat pe-o şa!
Veniţi la întâlnirea cu poveştile-mărgele ale Irenei
Postolache, o scriitoare legată sufleteşte de Galaţi! Nu veţi regreta! Precum nu
veţi regreta nici alte cărţi al Colecţiei „Uliţa copilăriei”, de la Editura
Junimea Iaşi! Să nu uit nici frumoasele ilustraţii realizate de către
Ioana-Gloria Sănduţă şi nici cuvintele entuziasmante ale poetei Nora Iuga de pe
coperta a IV-a! Zice aceasta:
„Să-i mulţumim autoarei Irene Postolache care şi-a păstrat
sufletul de copil nealterat, vrând prin frumuseţea închipuirii să înfrumuseţeze
şi chipul realităţii… Doar se spune – o ştie toată lumea – că realitatea imită
ficţiunea.”
