Halil!

*varianta din 10.11.2017

Ain îmi spune dimineaţă, Rafaela la ea în braţe,

urmărind pe Maui, un semi-zeu din Pacific,

cântând „you are welcome”, Ain îmi spune

că iar am avut un coşmar peste noapte

nu-mi aduc aminte

pentru a câta oară,

poate e coşmarul adevăratului meu nume

pe care-l caut şi nu-l caut

să mă strig singur

pierdut într-un autobuz

pe autostrăzile Turciei

ca în ceaţa aceea

de la Manisa la Istanbul

sau să mă strige femeile străine sau nu

care îmi apar în vise

ţesând poveşti abstracte, fantastice:

„Halil!”

mi-a spus Hasbiye Candemir,

o bunică din Balçova-Izmir,

care m-a şi înfiat, simbolic, la o cafea

Rafela, micuţa Rafaela

priveşte încă uimită la dansul lui Maui,

încă nu s-a plictisit de el

ridică mânuţele în sus

şi chicoteşte, gângureşte, spune „niu, niu”,

învăţând încă diferenţa dintre da şi nu

Halil!, dansul acestui nume, dans de derviş,

continuă, continuă,

o fărâmă de suflet a rămas

pe vulcanul de lângă Kula, o alta este în cântecele lui Sedat Anar,

o alta este printre grămăjoarele de condimente din micul bazar,

o alta pe podul Galatei, o alta într-unul din peştişorii prinşi

din Cornul de Aur, cu trei dorinţe,

tot-aşa, rotirea continuă,

aproape solipsist, aproape nominalist:

doar numele noastre rămân, acolo, între stele,

praf de stele

sufletele contopindu-se-n contemplarea

Frumuseţii Iubirii

prafului de stele

Doar.. con-topire

şi şoptirea adevăratelor nume…