Jason Mott, Cei care se întorc, Ed. Univers, 2016, traducere
de Petru Iamandi
În „Eseu despre orbire”, Jose Saramago îşi imaginează că
întreaga omenire începe să orbească, cu foarte puţine excepţii… O lume nouă se
naşte în urma efortului scriitorului, o lume în care, totuşi, nu mai ţin minte
dacă oamenii mai cred sau în Dumnezeu!
Aici, în lumea pe care şi-o imaginează Jason Mott (oarecum
ca în „Ciuma” lui Camus), oamenii mai cred, atât cât se poate şi cât se poate
şti, în Dumnezeu… Chiar dacă grosul acţiunii se desfăşoară în Statele Unite,
într-un orăşel din Sud, nu întâmplător denumit Arcadia, ceea ce se întâmplă,
adică „întoarcerea” din lumea morţilor a celor plecaţi acolo, este un miracol
planetar, existând ecouri, în desfăşurarea evenimentelor, despre ceea ce se
întâmplă în lume, în restul lumii, ba chiar existând două pagini despre reacţia
autorităţilor din… România (p.198-199)…
Da, imaginaţi-vă că morţii din familia d-voastră încep să se
întoarcă… acasă, unde le-o mai fi casa în aceste condiţii! Încet, încet, vă
treziţi, cu bunici, străbunici, câte un unchi, o mătuşă… Vi-i aduce câte un
agent special, de la Biroul Internaţional al Celor-care-se-întorc în
garsoniera, apartamentul de două camere sau trei, în vila abia construită… Asta
nu numai pentru că Divinitatea ar trece printr-o criză de umor, deoarece, spune
în sinea ei, cu credinţă, un personaj important, Lucille, „Dumnezeu avea simţul
umorului”. Şi poate îl mai are! Ţinând cont de Atotputernicia Sa, evident că
Totul ar fi posibil! În situaţia dată, s-ar putea ajunge acolo încât morţii să
fie chiar mai mulţi decât vii, după cum se trage un semnal de alarmă la o
adunare din Biserica pastorului Peters, alt important personaj, care se va
trezi, bărbat însurat, cu anunţul că este căutat de iubirea sa din tinereţe,
Elizabeth, moartă la 16 ani şi care s-a întors printre cei vii la acea frumoasă
vârstă!
Oricum, crede pastorul sau agentul Bellamy, Martin Bellamy
(în spatele căruia îl putem ghici chiar pe autor, un scriitor afro-american,
adică, mai pe româneşte, un "tuciuriu", după cum traduce P. Iamandi) sau poate chiar scriitorul, „Când Dumnezeu
scapă lucrurile de sub control, numai Guvernul putea să pună piciorul în prag.”
(p.49)
Şi veţi vedea că Guvernul va interveni… Şi prin mâna unui
quasi-diabolic colonel numit Willis, dar care ar fi putut avea şi numele
Norris, sau van Damme…
Voi reveni şi cu alte amănunte! :) Pe https://bookhub.ro/ sau şi în alte locuri! Sunt pretutindeni! :)
No comments:
Post a Comment