Eseu despre atotputernicia lui Dumnezeu

Jason Mott, Cei care se întorc, Ed. Univers, 2016, traducere de Petru Iamandi

În „Eseu despre orbire”, Jose Saramago îşi imaginează că întreaga omenire începe să orbească, cu foarte puţine excepţii… O lume nouă se naşte în urma efortului scriitorului, o lume în care, totuşi, nu mai ţin minte dacă oamenii mai cred sau în Dumnezeu!

Aici, în lumea pe care şi-o imaginează Jason Mott (oarecum ca în „Ciuma” lui Camus), oamenii mai cred, atât cât se poate şi cât se poate şti, în Dumnezeu… Chiar dacă grosul acţiunii se desfăşoară în Statele Unite, într-un orăşel din Sud, nu întâmplător denumit Arcadia, ceea ce se întâmplă, adică „întoarcerea” din lumea morţilor a celor plecaţi acolo, este un miracol planetar, existând ecouri, în desfăşurarea evenimentelor, despre ceea ce se întâmplă în lume, în restul lumii, ba chiar existând două pagini despre reacţia autorităţilor din… România (p.198-199)…

Da, imaginaţi-vă că morţii din familia d-voastră încep să se întoarcă… acasă, unde le-o mai fi casa în aceste condiţii! Încet, încet, vă treziţi, cu bunici, străbunici, câte un unchi, o mătuşă… Vi-i aduce câte un agent special, de la Biroul Internaţional al Celor-care-se-întorc în garsoniera, apartamentul de două camere sau trei, în vila abia construită… Asta nu numai pentru că Divinitatea ar trece printr-o criză de umor, deoarece, spune în sinea ei, cu credinţă, un personaj important, Lucille, „Dumnezeu avea simţul umorului”. Şi poate îl mai are! Ţinând cont de Atotputernicia Sa, evident că Totul ar fi posibil! În situaţia dată, s-ar putea ajunge acolo încât morţii să fie chiar mai mulţi decât vii, după cum se trage un semnal de alarmă la o adunare din Biserica pastorului Peters, alt important personaj, care se va trezi, bărbat însurat, cu anunţul că este căutat de iubirea sa din tinereţe, Elizabeth, moartă la 16 ani şi care s-a întors printre cei vii la acea frumoasă vârstă!

Oricum, crede pastorul sau agentul Bellamy, Martin Bellamy (în spatele căruia îl putem ghici chiar pe autor, un scriitor afro-american, adică, mai pe româneşte, un "tuciuriu", după cum traduce P. Iamandi) sau poate chiar scriitorul, „Când Dumnezeu scapă lucrurile de sub control, numai Guvernul putea să pună piciorul în prag.” (p.49)

Şi veţi vedea că Guvernul va interveni… Şi prin mâna unui quasi-diabolic colonel numit Willis, dar care ar fi putut avea şi numele Norris, sau van Damme…

Voi reveni şi cu alte amănunte! :) Pe https://bookhub.ro/ sau şi în alte locuri! Sunt pretutindeni! :)