Cred
că toţi trei am traversat insula
în anul în care se împlinesc 300 de ani de la
publicarea lui Robinson Crusoe
şi nu ştiu dacă toţi trei credeam în Robinson
şi învierea lui
Am trecut pe lângă fantomele orfelinatului,
pe lângă mulţi cai, unii trăgând şarete cu turişti,
unii păscând la umbra arborilor
umbra ierbii
la fel de firavă precum cea a oamenilor
toţi trei, urcând din nou, am ajuns la mănăstirea lui Yorgi,
ne-am fotografiat sufletele ca nişte umbre
întrupate
Cred
în culorile acestei insule
unde cu greu am re-ajuns la mare,
am trecut pe străzi
şi cai au trecut pe lângă noi
şi îngeri
la un moment dat
Nazîm Hikmet, jucându-se doar cu
mine
de-a v-aţi ascunselea
mi-a trimis un semn dintr-o curte
doar numele lui pe un afiş alb
negru
şi mi s-a făcut dor de poezie
ca şi când ea chiar ar exista
dincolo de orice măreţie ori nimicnicie
No comments:
Post a Comment