Black Eye: a.g.secară: Când Hefaistos coboară din lume-n lume…*

Black eye (I).

Cronici lirice de vernisaj

Când Hefaistos coboară din lume-n lume…*

AdrianVădeanu, ca un mag din vechea lume a Carpaţilor, ridicând braţele spre ceruri, s-a rugat să i se dea inspiraţie şi forţă de muncă. Şi „fragmente” din albastrul cerurilor care contează, albastru de Voroneţ, albastru de Sabin Bălaşa, albastru de suflete supra-omeneşti… De altfel, o lucrare se numeşte „Spre Albastru”!

Albastru de mări, albastru de Dunăre: cum intri în Galeriile Mantu, pe unul dintre stâlpii de susţinere, o „femeie Dunăre”, una dintre cele mai reuşite lucrări dintr-un ensemble răvăşitor, te întâmpină, cu cele o mie de simţuri ale oricărei super-femei, simbolizate de ochii magici (mai apar şi într-o „Natură…”) care te străpung, cadou al Sacrului care, nedogmatic, deschide braţe metafizice…

Albastrul de Dunăre este metamorfozat într-un bronz de verde nobil, răsuflând din toţi porii femeii născute nu din spuma mării, ci din geniala îmbinare dintre sculptură, domeniu în care Adrian Vădeanu a excelat până acum, şi pictură…

Artist între lumi, transmite privitorului tensiunea, energiile, potenţialităţile… Fiinţe (Fiinţe-Energii) pierdute, prinse, rătăcite, regăsite, care îşi asumă stările, amintind uneori, omagial, voit sau nu, de regretatul Aurel Manole, dar şi simbolurile, uneori quasi-dogmatice, precum Ochiul şi Triunghiul, totul în „fragmente”, Sare-n bucate, sare spirituală, sarea dintre lumi, bref, Sacrul, însetarea de sacru se ivesc-topesc în culori, în combinaţiile dintre ele, în tablou în tablou, în basorelief, în câte o sculptură rămasă, semn(e) al(e) Trecerii, ale Dialecticii…

Cum este „Ritualurile Metamorfozei”, situată spaţial aproape în opoziţie cu femeia Dunăre, conceptual destăinuind enormul travaliu, dar şi emoţiile demonice ale transferului de responsabilităţi: sculptorul îşi „depune” capul, androginic sau nu, pictorul se pregăteşte să şi-l ridice… Mitologiile fiindu-le aliate!

Hefaistos, pe nedrept caracterizat cu trăsături prea umane în legendele vechi, rămâne un zeu, având soaţă Frumuseţea, perechea de viaţă a artistului punctând şi ea, la vernisaj, Povestea exponatelor…şi bucuria de-săvârşirii, finalizării. Întrupat în omul Adrian Vădeanu, Hefaistos încinge focul deja în cuptoarele viitorului, unde trecutul şi prezentul una devin, şoptind că orice lucrare rugăciune este (pe simeză, una dintre lucrări este „Rugăciune”)!!!

Poate nu întâmplător, nu-i aşa, în dialogul socratic „Cratil” de Platon, Socrate consideră că denumirea de Hefaistos s-ar trage din phaeos histora „cunoscător al luminii”…

În aproape aceeaşi ordine de idei, Adrian Vădeanu a ridicat prin această expoziţie „Tron” pentru înscăunarea Luminii din orice zeu, unic sau nu!

Trecutul „omenesc” este şi el omagiat, nu numai prin două lucrări ale… tatălui, dacă am înţeles bine, dar şi printr-un „studiu” unde căderea Capului prea omenesc are semnificaţia lui… ceremonială. „Familia”, cea reală de-o frumuseţe şi o binecuvântare alese, are Tabloul ei, mai exact Icoana non-conformistă, „Melancolia” are şi ea personajul şi fabula ei, într-o hermeneutică mai degrabă salvador daliană decât david eaglemaniană!

Să se ciocnească „Pocalele”, cu ambrozie şi nectar, să înceapă… „Concertul”! Să se zboare către „Revărsarea Luminii”!!! Cu „Spiritul protector” lângă noi!

La vernisaj au vorbit, la obiect, criticul, dar şi artistul plastic Mariana Tomozei Cocoş şi artistul David Sava, preşedintele UAP Galaţi.

*Adrian Vădeanu, Fragmente, Galeria de Artă Nicolae Mantu, Galaţi, 2018 (20 decembrie)