Violeta Ionescu despre Poarta turcească...

„Poarta” lui Adi G. Secară-Halibey

         „Poarta turcească”, de Adi G. Secară (Editura „Detectiv literar”, București, 2017) nu este o singură carte. Este o carte cu cărți. Cuprinsul numerotează 3 + 2 în oglindă. Eu aș spune că sunt mult mai multe, pentru fiecare vers câte una. Dar să le numim pe cele numite: cea care dă titlul cărții: „Poarta turcească”; cea care te înalță: „Urcând pe Koyun Baba”; cea care te dumirește: „Întâlniri cu Yunus Emre” și cea care te face să visezi de două ori: „Sabia de smochin” sau „Gazelurile imaginare ale lui Sarî Saltuk Baba” – una tradusă din „turcă” în „imaginară” de Adi G. Secară și una concretă, tradusă din „imaginară” în engleză de Petru Iamandi.

         Fiecare din aceste cărți are personalitatea ei. Dacă le-aș povesti acum, le-aș traduce și eu, în cine știe ce limbă aproximativă, ceea ce nu e de dorit. Dacă le-aș interpreta, e ca și cum le-aș trăda, le-aș dez-vălui, le-aș ridica vălul de mireasă în noaptea nunții, ceea ce iar nu se cade. Nimeni nu are acest drept decât Măria Sa Cititorul. El trebuie să fie primul „dez-virginător”, el să se bucure de mirosul, de forma, de respirația lor. Pentru el deschide această „Poartă” Adi G. Secară. Și cel care trece prin ea s-ar putea să se descopere chiar pe sine.

Cartea începe, politicos, cu „bătăile în poartă” („Bate și ți se va deschide”!). „Sesam”-ul este un „cuvânt frumos”, o „cheie din praf de stele”. Este și o invitație la acceptare: „primește toată înălțarea/ toată căderea”. Credeți cumva că este poarta cunoscută, dar nu, ni se spune clar: „această poartă e din altă lume.” („Toc-toc”), clădită „de cărămizi, de stele”, prin care intră și ies sufletele „din trecut și din viitor, dar mai ales din prezent”.

Într-un „remember 2015” al poetului?, al tău, cititorule?, poarta magică este limita dintre două oglinzi  în care se privesc fericirile: „a legilor înaripate”, „a ființei trădării”, „a veșnicei îndrăgostiri”. Îndrăgostirea veșnică e un blestem sau o binecuvântare?

Și iată și ghilotina care desparte capul de trup: „că/ totuși/ cel mai bun călău al unei iubiri/ este tot o iubire”.

De ce ne-nfioară adevărul? Poate pentru că și el este o ghilotină.

Cartea lui Adi G. Secară-Halibey este o carte despre o poartă magică, o oglindă prin care poți intra și ieși de câte ori vrei, străbătând pojghița subțire dintre vis și realitate.

Una din poeziile acestui volum chiar trebuie citită în oglindă: „Fantomele cred în existența noastră”. Că e turcească sau nu, această poartă ne poartă în lumea care ne privește. Există pericolul ca această lume neverosimilă să prindă puteri. Căci, spune el: „fantomele vor legi ale iubirii/ doar pentru ele/ vor tratate de război/ cu ființa noastră”. Atunci, lupta cu sinele nenăscut sau murit demult e acerbă și „tragem în îngeri/ când vin să ne spună/ nu”.

O altă viziune asupra lumii o putem avea privind pe fereastră „doi plopi și patru pițigoi”, doi plopi „între care-ți poți întinde poemul ca un hamac”.

Un singur vers de am citi din această carte, am înțelege totul. De aceea, eu vi-l propun pe cel care m-a făcut să-mi „las baltă toate interesele” într-o seară de toamnă și să scriu, dintr-o suflare, tot ce-am scris aici:

„puțini știu că oile sunt lumină/ caprele-s strălucire, sângele apă/ vântul suflet, țărâna carne/ focul mai mult decât căldură și lemn/ depărtările versete, norii cărți sfinte/ apele oglinzi ale ochilor cerești” (din admirabilul poem „urcând la Koyun Baba” – inițiere întâmplată aevea!).

Cu cât citești mai mult, cu atât intri mai mult în universul înstelat al Sheherezadei, plin cu povești nemuritoare.

Ca un musulman, am putea spune că poetul intră în spiritualitatea mirajului „Lămpii lui Aladin”, din care divinitatea nu lipsește, în care sufletul și trupul urcă împreună la cer, sperând să ajungă la „inima lui Dumnezeu”. Dar aici, el nu este musulman sau creștin, este omul care vrea să înțeleagă, este omul universal care caută absolutul, adevărul, esența. El l-a găsit în serai. Poate fi și aici și acolo. Poate fi și „în ochii femeii care îmbătrânește lângă tine”. Poate fi și în „dragostea ca un pui de soare fugit de acasă” („Întâlniri cu Yunus Emre).

A căutat, și ceea ce a căutat a găsit: „lacrimi celebre, ori anonime” din care a scris o carte „a cerului ascuns în sufletele noastre”.

Cu această carte, A. G. Secară a atins, credem, maturitatea poetică. Este sensibilă, dar și viguroasă, are imagine, are culoare, filosofie, mister, are energie.

Da, „Poarta turcească”  a lui Adi G. Secară-Halibey este o carte a cerului din sufletele noastre!

Violeta Ionescu