Poarta turcească... la Cluj-Napoca! Când te vizitează Îngerul...

În cadrul Zilelor Clujului 2018, pe 17 mai 2018, a avut loc o nouă lansare a Porţii turceşti, moderată de Doamna Profesor Margareta Răchită Aslan. După Bucureşti, Tecuci, Galaţi, a venit rândul Ardealului.. Imaginile sunt de la lansare, dar şi de la alte manifestări din acele minunate zile: parade, concerte, unde reprezentanţii minorităţii turce şi studenţii turci aflaţi la Cluj au fost printre cei mai evidenţiaţi, oferte de studiu, şi din partea Institutului de Turcologie, miniconferinţe...
La finalul lansării de carte, colonel (r) dr. Tiberiu Bălcescu m-a onorat şi cu o epigramă, pe care o redau mai jos:

Unui poet gălăţean

Al poeziei vast ogor
Ne bucură şi-n astă vară
Cu vers frumos şi roditor
Dintr-un grăunte de... Secară!

Mulţumesc mult pentru frumoasa primire şi extraordinarele momente petrecute la Cluj, sub egida Universităţii Babeş-Bolyai, Institutului Cultural Yunus Emre, Institutului de Turcologie Cluj Napoca, Bibliotecii Central Universitare Lucian Blaga, Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca...
Voi mai reveni cu amănunte! Până una, alta, va urma o altă lansare, în cadrul Festivalului de Carte Axis libri, la Galaţi, duminică, 17 iunie!

Precum se observă, cartea continuă să se afle sub auspiciile celor 17 gazeluri imaginare ale lui Sarî Saltuk Baba! După 17 mai urmează, 17 iunie!

Între timp, continuă să se adune cronicile la adresa cărţii, astăzi prezentând-o pe cea a doamnei Stela Iorga, poet gălăţean care va lansa şi ea o nouă carte de poezie la târgul festival, Fecioara de fier, care vă apărea la Ed. Eikon.

Poarta lui Halibey

            Laolaltă cu poetul intri ușor, ușor chiar pe poarta viselor, pe poarta lumii care ține în ea toți vii și toți morții noștri, apoi marile iubiri, care, iată, nu mor niciodată, ci sunt numai decapitate de o sabie ascuțită, de smochin, marile iubiri care nu ne lasă niciodată să avem alte amintiri în afară de ele, marile noastre iubiri îngropate numai și numai de nașterea unui copil, marile vise ale poetului, care cuprinde în brațe un univers plin de alți oameni, care scriu la fel de pătimaș și sufocant ca el despre marea iubire, cum e Cristian Pavel.

Prin Poarta turcească intră și se perindă uneori însăși Istoria, uneori și Yunus Emre, ori e numai umbra lor în lume, și versurile curg configurând un univers liric în care poeții nu vor muri niciodată, firește, fiindcă, nu-i așa, există această poartă turcească, un fel de gară pentru doi, pentru ei doi, iubiții cu iubitele lor nemuritoare, iubiții și mai apoi tații care vor scrie versuri despre alte universuri – copiii lor, poarta pe sub care se perindă frumos visele oamenilor, aproape și departe de cerul cel înstelat deasupra poeților și legea morală din ei.

Și acolo, sub Poarta turcească, începe de fapt viața și însăși poezia, doamna Poezie, care însoțește pașii poetului prin lume :  ”doar cerurile noastre sunt pline / de avioane de vânătoare / care ne mitraliază zilnic / cu iubire pe iubire / cu absențe, tăceri, pierderi / numai bune pentru calibrul / lăcomiei noastre de a fi / și de a crede în povești / de colecție”.  ”… fantomele vor legi ale iubirii / doar pentru ele / vor tratate de război / cu ființa noastră / tratând iubirile / ca pe niște sclave / niște cerșetori / niște carne de tun / cu care tragem în îngeri / când vin să ne spună / nu”. ”… uitarea e un dans pentru păpuși aruncate-n foc -- / vântul citește-n cenușă / iar Istoria numără morții / împletindu-și degetele descărnate / într-un rosarium aproape / fără sfârșit”. Pe vremea când ”semiluna a ieșit din teaca nopții / ca o sabie de lemn / cu care un copil și-a tăiat copilăria / spre a nu-l mai părăsi …  ”. Căci ”… dragostea / e un pui de soare / fugit de acasă / ia-l, de poți, în căușul palmelor, / ascunde-l sub turban, / apropie-te de ”departe”, zâmbește-i / …., Yunus Emre, prietene, / să ne desenăm iubirile / pe nisipul plajelor uitate : / speranțele vor fi cei mai buni păzitori, / vor veni și vor pleca cu valurile”, și aceasta fiindcă, ” … totuși cel mai bun călău al unei iubiri / este tot o iubire”, iar Poarta turcească este cartea de poezii despre ”poarta unei iubiri mai presus de orice iubire”.

Pe poetul Adi G. Secară l-a vizitat însuși îngerul scriind această carte și bine a făcut.

                                                                                           26 apr. 2018

Un poet şi un critic literar despre POARTA TURCEASCĂ: Romeo Aurelian Ilie

Întru propășirea prieteniei literare româno – turce

Cronica la volumul „Poarta turcească” de a.g. secară – halibey

(Editura Detectiv Literar, 2017)

de Romeo Aurelian ILIE

„Poarta turcească”, cel mai recent volum de versuri al poetului și criticului literar A. G. Secară (ortografiat aici și Halibey), este mai întâi de toate o carte inedită. Și aceasta prin prisma faptului că stă sub semnul prieteniei și al tributului adus unor personalități culturale de etnie turcă, care i-au trecut prin viață poetului, marcându-i într-un fel sau altul destinul: profesorul Űnal Șenel, Gülten Abdula – Nazare, scriitorii Șefik Kantar, Emin Emel, precum și poetul Mehmet Ḉerçi. De asemenea, cartea mai este dedicată și memoriei strămoșilor de etnie turcă ai poetului, reprezentați în carte de străbunica Ruxandra Halibei.

Volumul este construit din patru cicluri distincte: „Poarta turcească”, „Sabia de smochin”, „Urcând la Koyun Baba” și „Întâlniri cu Yunus Emre”, precum și o scurtă secțiune în limba engleză, „The Gazels of the Fig Tree Sword”, cuprinzând traducerile lui Petru Iamandi la ciclul „Sabia de smochin”. Fiecare dintre aceste cicluri are un caracter de sine stătător, identificându-se printr-o unicitate stilistică și estetică anume, dar unindu-se totuși în economia cărții, sub umbrela prieteniei poetice româno – turcă. 

...

În cel de-al doilea ciclu al volumului, „Sabia de smochin”, având și un subtitlu foarte sugestiv: „Gazelurile imaginare ale lui Sarî Saltuk Baba, în traducerea la fel de imaginară a lui Adi G. Secară Halibey”, ce stă sub protecția literară a poetului musulman Rumi, poetul se transformă la rândul său într-un scriitor de gazeluri desprinse parcă direct din lirica otomană. Este impresionant aici modul în care A.G. Secară reușește nu doar să împrumute tehnica și estetica gazelurilor turcești, în manieră mecanică, dar să le și dea viață, să imprime fiecare vers cu elemente din viața și cultura musulmană. Spre exemplificare voi reda în continuare doar primul dintre cele șaptesprezece gazeluri create de acesta (sau traduse sub stare de transă, cine știe): „Smochine de dulceață sufletele oamenilor sunt/ Pe tipsia de-azur a lui Allah, stele de miere și unt// Cânt și rugăciune oamenii pot fi, pace-n ochii lor,/ Inima ta deschisă fie, de când părul tău nu e cărunt// Din viitor aud cântecul tânguitor de sub salcâm,/ La mormânt se-adună speranța, înfrângând tot ce este crunt// Îngerii zboară-n cuvânt, secundele nu mai trec deșert/ Iubirea sfântă pogoară, cum apa alintă urma-n prund// Adi güzel, viața parcă e un vis, vis de uitat derviș/ În uitată caravană, în uitarea uitării... drum sunt”.

Deși nu sunt un cunoscător al limbii turcești, pot intui, bazându-mă pe fonetica cumva diferită pe care o iau gazelurile lui A. G. Secară, și care le face să fie și mai turcești, că acesta a respectat în creația sa, inclusiv legile gramaticale ale limbii dervișilor, având grijă să folosească corect sintaxa frazei și topica cuvintelor.

Cel de-al treilea ciclu al volumului, intitulat „Urcând la Koyun Baba” este format dintr-un singur poem – fluviu, ce surprinde atât prin profunzimea mesajului, cât mai ales prin structura sa grafică, descrisă prin folosirea versurilor scurte, dar inegale ce dau naștere unui text vertical care sugerează urcușul, atât fizic cât și spiritual. De asemenea, este foarte important de punctat aici faptul că din punct de vedere al mesajului transmis, poetul reușește să obțină o buclă mistică, ce denotă ideea de împlinire a unor idealuri spirituale, ca și cum căutarea s-a încheiat armonios, prin aflarea răspunsurilor. Astfel, poemul începe cu versurile: „inimă străină/ cu un toiag improvizat/ dintr-o creangă de copac/ necunoscut// urcând urcând// departe de lume/ printre umbre, urme de fructe/ sfărmate/ doar de timp”, și se încheie astfel: „noi, oamenii,/ coborând, coborând,/ ducând dorul/ de a fi și altceva, altcum,/ altfel// scântei/ ale paradisului/ care este/ pentru totdeauna/ inima lui Dumnezeu// uneori inima Lui/ se odihnește pe Koyun Baba”. (...)

a.g.secară-halilbey: Am prezentat mai sus un fragment din cronica de întâmpinare semnată de Romeo Aurelian Ilie, care o să apară curând în presa culturală.

În fotografie, aspect de la lansarea de la Galaţi a volumului, din 26 aprilie, în cadrul salonului Axis libri, de la Biblioteca Judeţeană V.A.Urechia, care a coincis cu vizita unei delegaţii culturale din Turcia, din oraşul Konya. Pe site-ul Bibliotecii apare precizat:

"În cadrul unui proiect internaţional mult mai amplu, „Mevlana”, inițiat de Turcia şi care are ca scop cooperarea și întărirea relațiilor, atât la nivel academic cât și cu societatea civilă din zona Balcanilor, o delegaţie turcă, avându-i în frunte pe Prof. Dr. Ahmet TAŞĞIN, Director de Proiect, decanul facultăţii de sociologie de la Universitatea Necmettin Erbakan din Konya, fosta capitală a Imperiului Selgiucid, Prof. Dr. Bilal KUŞPINAR, decanul facultăţii de filozofie de la aceeaşi Universitate, Yusuf BENLİ, directorul general al muzeelor din Konya şi Hasan YAŞAR, directorul general al bibliotecilor din districtul Konya, a vizitat şi Biblioteca V.A.Urechia, ghidul dumnealor prin oraşul Galaţi fiind preşedinta organizaţiei Galaţi a Uniunii Democrate Turce din România, doamna profesor Gulten ABDULA NAZARE. Au fost donate Bibliotecii un număr semnificativ de cărţi şi publicaţii în limba turcă, care se vor adăuga Raftului special de literatură turcă."

În fotografie mai apar eu şi directorul Bibliotecii  Urechia, istoricul literar Zanfir Ilie. Lansarea a coincis cu aniversarea a 46 de ani de la naşterea subsemnatului, prilej pentru delegaţia turcă de a-mi cânta "la mulţi ani" în limba turcă în biroul domnului director Zanfir Ilie. Le mulţumesc şi pe această cale!

Pe 17 mai va urma o lansare la Cluj Napoca.

"Poarta turcească" a devenit, ca într-un alt poem de-al meu, o fiinţă vie, care se mişcă, se mişcă...

 

Turkish delight

Turkish delight: Într-un interviu relativ recent, acordat chiar uneia dintre traducătoarele cărţii, distinsa doamnă Niculina Oprea, interviu publicat aici, Mustafa Balel, p

Drumul "Porţii turceşti"... Tecuci, 21 aprilie 2018

După lansarea emoţionantă din decembrie 2017 de la Bucureşti, a avut loc o lectură publică cu
poemul "Întâlniri cu Yunus Emre", din aceeaşi carte, la Tecuci, în cadrul unei întâlniri mult mai ample, "Dialoguri lirice", desfăşurate sub egida Uniunii Scriitorilor din România (Filiala Iaşi, Reprezentanţa Galaţi-Tecuci) şi a Bibiliotecii Ştefan Petică din Tecuci.
La manifestare au participat scriitori din Brăila, Galaţi, Tulcea, Tecuci, Lieşti, alte localităţi, moderatori fiind Ionica Nasie, Violeta Craiu şi Constantin Oancă.
A fost un moment deosebit când, printr-un joc al destinului literaturii, două personalităţi ale istoriei, poetul naţional al turcilor, Yunus Emre şi emirul Nohai, "care a trăit şi a stăpânit ţinutul Dunării de Jos până la sfârşitul secolului al XIII-lea, avându-şi reşedinţa la Isaccea", fiind ginere al Împăratului Bizantin, s-au întâlnit prin intermediul creaţiilor literare, după aproape 700 de ani, la manifestare citind şi Elena Netcu fragmente din romaul "Legenda Emirului Nohai"...
Joi, 26 aprilie, va avea loc lansarea şi la Galaţi, în cadrul Salonului literar Axis libri, la Biblioteca V.A.Urechia...

Elena Netcu

O nouă reacţie literară la Poarta Turcească: criticul Octavian Mihalcea

POARTA DIN OGLINDĂ

    Găsim în cartea lui a.g. secară, Poarta turcească (Editura Detectiv literar, București, 2017), priviri înapoi fără mânie, dimpotrivă, profunde și benevolente, însoțite de întoarceri ce vizează un prezent fecund. Versurile din volum rezonează cu mutabila structură a oglinzii (poate chiar a lui Cagliostro), ipostază întotdeauna integrată eterogenelor energii fascinante. Le este rezervat un loc și entităților noncorporale, pe care le animă legi parcă știute de undeva... Himerofili, "ochii lui Scarlett O'Hara" urmăresc specialele trasee lirice. Pe tonuri "allegro", inspirate concertistic de Vivaldi, intervin sentințe apoteotice: "Doar nu credeați că există moarte!". Pasager, anumite părți dintr-o ființare translucidă dovedesc remarcabile apetențe transfiguratoare. Alteori, persistă memoria unei istorice tragedii danubiene: "și gândul duce la anul 1821,/ la toți turcii Galațiului, omorâți/ ca niște îngeri străini, de alți îngeri străini// requiemul lor/ e pe valurile dunării:/ uitarea e un dans pentru păpuși aruncate-n foc -/ vântul citește-n cenușă/ iar Istoria numără morții/ împletindu-și degetele descărnate/ într-un rosarium aproape/ fără sfârșit". Pasiuni levantine animă cu deosebite valori inflamante multe peisaje din Poarta turcească. Amintirile constituie aici elemente peste care nu se poate trece, pe fondul gândurilor dilematice: "gramofonul inimii înlănțuite/ rapace își plânge sângele/ ăăă!!! sau cam așa ceva/ departe de miasmele anilor '40/ 'ncerc supraponderabilitatea gândurilor tale/ neelucidând dilema chipului/ inexpresiv, impersonal, irațional, invariabil,/ invizibil, inexistent..." . Iată și o absolut personală reprezentare poetică a cartezianului Cogito ergo sum: "La răscrucea cuvântului/ aerul bizar al levantului/ învârte moara/ de ochi scoși din dragoste". Se pare că, odată, profunzimea ar fi fost resimțită mai aproape de vibrațiile existențiale, prezentul încercând doar reconstituiri, nu lipsite de farmec. Gazelurile imaginare ale lui Sarî Saltuk Baba prezintă o adânc spiritualizată ideatică a Căii, versuri pline de paradoxale frământări interioare cu parfum diafan. Sunt expuse estetizări cumva inefabile. Să urmărim cum arată un tip de periplu prin Oniria: "Poetul caută dervișul ascuns în el, sâmbure/ De migdal, ochi de smochin, din viitor de aur arbore.// Viseaz' că va ucide balaur din capete multe,/ Va libera frumoase făpturi, duhuri în lanțuri de ore,// Litere din cuvinte, cuvinte din fraze fără cap,/ Fraze șchioape din cărți scrise pe pânza turbanelor rare,// Arabesc de pe podele-ndrăgostite de tavane,/ Semilună dintre stele, flori din stepe, inimi barbare.// Adi güzel, poetul caută dervișul rătăcit/ În marea din el, care nu crede în valuri funerare." Vor fi apropiate fluidele paradisiace, "spre locul strâmt de chemare, Adi güzel, unde puritatea/ Primește-n dar aripi din izvoare, îngeri care știu/ chema soarele." Distihurile finale poartă amprenta echilibrului fecund. Se desfășoară cuprinzătoare hagialâcuri, când grave, când ludice, imagini (de)pline cu patină metafizică. Simbolistica "sabiei de smochin" veghează suav alesele imagerii ale lui a.g. secară. Ascensionarea unui munte sacru, Koyun Baba, este însoțită de accentuate incursiuni printre luxuriante stări înălțătoare. Este invocat și Requiem-ul lui Mozart, accepțiune a unei păci eterne, întotdeauna dezirabilă. În circumstanța poemului ce-l are în prim-plan pe misticul și poetul Yunus Emre aflăm și ecouri din poezia lui  Mihai Eminescu, Floare Albastră, consonante cu desfășurările lirice din volum: "Yunus Emre, un alt poet a zis/ că totuși este trist în lume,/ dar totuși poate fi.../ cel mai vesel cuvânt al lumii,/ al sufletului,/ iartă pe abdurrezal, cum l-ai mai iertat...// iubirea-i o pasăre ciudată,/ care azi zboară, mâine nu,/ cuibul ei poate fi-n cuvinte,/ -n ochi,-n inimă,-n arabesc// iubirea poate avea picioare lungi,/ aripi scurte:/ dar când pleacă la vânat,/ sufletele noastre fug precum/ puii de pești/ când simt/ umbra pescărușului nebun". Toată aprecierea pentru cel ce-și semnează volumul a.g. secară-halibey, în memoria unor străbuni necunoscuți care ne fac astfel să descoperim o însemnată poartă turcească. 

Octavian Mihalcea


Grafica de mai jos aparţine scriitorului Victor Cilincă; fotografia lui Cornel Gingăraşu.