Wednesday, August 30, 2017

Pe 1 septembrie... avem un an de zile!!!



poemul rafaelei

primul tău poem are 365 de versuri
a-ba, a-ba, a-ba, a-ba
zâmbetele, scâncetele, mârâiturile, ţipetele toate,
mau, mau

a-măi, a-măi, a-măi
tu ştii cum face leul
hrrroau

dansezi cu mâinile ridicate la The Bare Necessities,
Rag'n'Bone Man – Human, te-ai săturat, în sfârşit, de Boroboaţă,
primele tale prietene au fost
mama, o branulă, Sara
o pară şi Yumi, o kokeshi

oamenii îţi mai spun
ce băieţel, tu ştii mai bine decât peştii
din Arizona Dream
că eşti a treia inimă a lui tati
-el are inimi câte capete dragonul din povestea
Nimănui –

Dar trei inimi sunt cât cele trei vieţi
ale tatălui
pe care nu le-ar împărţi cu nimeni

Boof, boof, strigă poetul şi fetiţa se lipeşte
de salteaua patului
se face una cu fiinţa, ca o leoaică,
gângureşte şi râde în hohote când o moşmondeşti
şi o gâdili cu nasul tău de poet
căruia nu-i place să fie poet
 
apoi îţi întinde mânuţa să o ajuţi să coboare, să nu cadă
boof, boof

şi lumea i se întinde la picioruşe:
un covoraş, un hol, o altă cameră în care
jucăriile, cărţile te primesc
te cheamă

minnie şi mickey sunt noii tăi prieteni
şi încă nu ştii că pisicile pe care le iubeşti
strigându-le pe străzi
i-ar mânca, chiar desene animate fiind,
şi nici căţeii pe care îi saluţi dând din mână a pa pa
nu ştii că ar fugări sufletele de mâţă

eşti tu, ţâţa, ţâţa
şi gânguritul tău de început de lume,
gânguritul ca un râs de înger
exilat
un pic nervos
nesigur precum promisiunea nemuririi

şi păturica cu maimuţele, şi pătuţul cu girafe,
cele două cărucioare,
nanu, nana, Radu,
mamaie-tataie, mamaia Opi
şi restul universului, evident,
care te aşteaptă să-l cucereşti, pas cu pas

miună, miună, adică, traduc eu
pentru neiniţiaţi,
bună, bună!



Wednesday, August 23, 2017

Noul Cărtărescu?

Noul Cărtărescu?: Vacanţa mi-am încheiat-o începând a doua carte a lui Tudor Ganea. Am fost ca un boxeur care a fost trimis la podea de fiecare dată când se termina unul di

Tuesday, August 22, 2017

Chestionând dogmatica empatiei – „Against Empathy” de Paul Bloom

Chestionând dogmatica empatiei – „Against Empathy” de Paul Bloom: Lumea a devenit polivocală şi tulburătoare. Colapsul marilor ideologii nu a adus sfârşitul abulic şi prosper al istoriei, despre care vorbea Francis Fukuy

Wednesday, August 16, 2017

'Caliban și vrăjitoarea' de Silvia Federici | BookHUB

'Caliban și vrăjitoarea' de Silvia Federici | BookHUB: Profesoară universitară specializată în științe sociale, Silvia Federici este renumită pentru studiile sale interdisciplinare de filosofie, istorie și

„Nu fuita!”, esenţă tare de literatură!

„Nu fuita!”, esenţă tare de literatură!: Spiritual, te poţi gândi la… o religie a vitezei, în care trei video-evanghelii ar putea fi „Speed”, „Gone in Sixty Seconds”, „Run Lola run” (m

Friday, August 11, 2017

Două (sau mai multe) propuneri pentru weekend: să fugi sau să (te) levanteşti!

 Adrian Buzdugan, unul dintre mântuitorii lui Freddie, l-a înviat mai mult sau mai puţin de curând, într-un volum memorabil, intitulat chiar aşa, „Freddie” (deşi titlul nu spune mai nimic despre carte, dar poate fi un single reuşit, unul dintre şlagărele verii literare! https://cartearomaneasca.ro/produs/freddie/), mi-a dăruit, nu cred că împreună cu un mesaj subliminal ascuns, câteva cărţi, destul de recent: printre ele, „Să fugi!”, de Jean-Philippe Toussaint !

Jean-Philippe Toussaint, fotografie de Madeleine Santandrea, sursa Wikipedia

Tradusă la noi de Emil Paraschivoiu, 2007, Editura Leda!
Trebuie să recunosc: nu ştiam de musiu! Belgiano-francezo-universal, scriitor, cineast, fotograf! Cartea am citit-o la mare, dar deloc pe fugă: o revelaţie! Documentarea am făcut-o după ce m-am întors de la Eforie (Nord) şi am descoperit că este o tetralogie, „Ciclul Mariei” (asta e!), din care a apărut în limba română doar „Să fugi!” (2007), a doua carte, celelalte două, ultimele, fiind publicate în Franţa în 2009 şi 2013. Prima era „Să iubeşti!” (2002), trebuia, evident, să urmeze, „Să fugi!” (2005 în Franţa), apoi „Adevărul despre Marie” (Maria, da!) şi „Goală” (sau „Nudă”!)!
Dar nu vă fie teamă să alergaţi! Este aici şi o pledoarie pentru body building intelectual, sic! Poate fi citită şi fără celelalte! Eu n-am păţit nimic!
Spiritual, te poţi gândi la… o religie a vitezei, în care trei video-evanghelii ar putea fi „Speed”, „Gone in Sixty Seconds”, „Run Lola run” (mai sunt şi altele, dar viteza memoriei mele prinde doar atât la minut!), dar mai aproape de adevăr ar fi să te gândeşti, atmosferic vorbind, sic, la un „Lost in translation” tratat quasi-camusian!
Japonia este aici înlocuită cu China, Algerul cu insula Elba, Scarlett Johansson este, de fapt, chiar o chinezoaică, pre numele ei LI Qi, cu ea personajul aproape că are o relaţie, o aventură, în spaţiul mediteranean nu mai este o mamă moartă, ci un tată, şi mai ales o iubire care se străduieşte să învie, iubirea dintre personajul masculin narator şi Marie, europeanca...
„Lost in translation” apăruse în 2003, ca spirit filmul era al Sofiei Coppola, „aventura chinezească” din „Să fugi!” ocupă cam jumătate ( aproape 2/3 după alte numărători) din carte, care a primit Premiul Médicis şi despre care Jean-Claude Lebrun, în „L’Humanité”, scria: „În universul mondializat (n.n.:sic!, probabil a vrut să spună minimalizat, adus la stadiul de „sat al celor care îşi permit să-l stăpânească”; sau poate „globalizat”), J.-P. Toussaint ia în derâdere limitele convenţionale ale spaţiului şi timpului. Face să survină o lume în acelaşi timp vastă şi restrânsă în care elementele disparate ale realităţii se încrucişează cu viziuni, fantasme şi angoase.”
Dacă vreţi, este o carte subtilă! Scriu, deja am scris mult despre ea. Cât de curând veţi citi întreg textul! Şi se mai merită scris!
Este şi despre fuga amintirilor, a uitărilor, a micilor coşmaruri existenţialiste pe care ţi le dăruieşte viaţa în general, precum într-o pagină demnă de o altă mare crăpelniţă, dar mult mai subtilă: „Platoul se oprise, şi, privind în faţa mea felurile dispuse pe masă în diferite farfurii lungi, porc tocat cu ardei roşu, rinichi, peşte descărnat din care nu mai rămăsese decât şira spinării, limbi de raţă care se marinau într-un rest de sos brun, întregi, complete, care fuseseră pesemne prelevate în toată mărimea lor, începând din fundul gâtului raţelor şi care plecau de la laringe pentru a se lărgi şi a deveni lungi şi subţiri la capătul lor, am simţit deodată cum mi se face greaţă, asociind fugar una dintre aceste mici limbi moarte cu limba lui Li Qi – şi această imagine înspăimântătoare, pe care, odată apărută, am încercat să o alung, veni să întunece şi oarecum să învenineze amintirea momentelor de plăcere şi tandreţe petrecute cu care rămăsesem din contactul real cu limba lui Li Qi în gura mea azi-noapte în tren, şi, acestei amintiri totuşi delicioase, i se substitui atunci o senzaţie de dezgust, de silă, de revulsie fizică, senzaţia concretă şi aproape gustativă de a fi avut azi-noapte în gură, mobilă şi răsucindu-se voluptuos în jurul propriei mele limbi, una dintre aceste mici limbi de raţă lungi şi subţiri de-un roz bătând în cafeniu închis, presărată cu papile gustative albe şi aspre.” (p.82)
Evident, de aici plecând, Toussaint este… anti-proustian! Dar avem de găsit măcar o căutare a unei iubiri… pierdute, de fapt două, una de fast food chinezesc, alta tradiţional europeană (Elba este, nu-i aşa, lângă Corsica!), cea de-a doua prezentându-se, după înmormântare (superbe imaginile de la ceremonie şi de pe drumul de la biserică la cimitir, sau de acasă la cimitir, cu Marie călare! „Pusese şaua pe o iapă a tatălui ei, şi, într-unul dintre  acele gesturi de nebunie de care era capabilă, de paradă, de cutezanţă şi de bravură, ea, care nu se urca pe cal, ea care nu făcea călărie, ănsoţise dricul călare”, p153), când cei doi merg cu maşina, şi el o roagă pe femeie, orbit de soare, să-i dea ochelarii ei protectori: „Şi-i scoase de la ochi şi mi-i puse chiar ea pe nas, într-un gest care ar fi putut fi tandru, dar care, ca toate gesturile tandre pe care le schiţăm astăzi, se termină printr-un dezastru şi o confuzie (…) de parcă de acum înainte nu ne mai puteam apropia unul de altul,şi nu ne mai puteam iubi, decât înfoindu-ne şi bruscându-ne reciproc.” (p.177)
Şi dacă tot scriam despre „poveştile efemerului”, câteva detalii despre biografia lui Marie (p.164) îmi confirmă oarecum intuiţia, apropo de estetica Occidentului avant la Lady Gaga şi la aproape 15 ani după „The Physical Impossibility of Death in the Mind of Someone Living” a lui Damien Hirst: „În urmă cu câţiva ani, Marie crease o colecţie de rochii din şerbet ce se topeau pe trupurile manechinelor şi se amestecau cu carnea lor sub forma unor firişoare lichide, tabac blond şi trandafir ofilit. Era una dintre operele sale emblematice, o colecţie a efemerului, o primăvară-vară archimboldescă, îngheţate, şerbeturi, granita, frulatto şi frape, care se topeau pe cărnurile dezgolite ale modelelor, de-a lungul umerilor şi pe contururile şoldurilor, pe pielea lor devenită carne de găină şi pe vârfurile sânilor lor întărite de frig.” (p.164)

*

În cu totul altă ordine de idei, dacă nu vrei să mai alergi, te poţi opri să asculţi „Patru porţi”, un album de muzică tradiţională anatoliană, un album aproape lansat la Galaţi, cu ocazia simpozionului intitulat „Muzica veche tradiţională – Influenţa muzicii turceşti asupra celei din Balcani” (din 8 iulie), organizat de către Asociaţia pentru Promovarea patrimoniului Cultural Galaţi (preşedinte Nelu Stase) şi Uniunea Democrată Turcă din România, filiala Galaţi (preşedinte Gulten Abdula Nazare şi vicepreşedinte Sali Erol), în parteneriat cu Universitatea de Jos şi Casa de Cultură a Studenţilor.
Interpreţii, Nesrin Ulusu şi Ali Riza Erdogan ( Yanarîm yanarîm  sau https://www.youtube.com/watch?v=ci9ywIU5i98), au fost prezenţi şi ei la Galaţi, Ali Riza Erdogan chiar a prezentat o lucrare binevenită, „Locul muzicii populare turceşti şi influenţa ei în Balcani”, în cadrul festivalului „Cantemir”, aflat la a doua ediţie, care s-a desfăşurat în paralel cu simpozionul, cei doi susţinând şi un mini concert, care a fost primit cu multă căldură.
Ali Riza Erdogan, născut la 24 decembrie 1970, la Sivas, care este şi psiholog, având un cabinet la Istanbul, a şi stat în România, la Brăila, vreo şapte ani; Nesrin Ulusu, născută, din ce am înţeles în 1974, la Hamburg, este nepoata de unchi a unei celebrităţi în domeniul muzical, Celal Ulusu.
Muzica celor doi îţi poartă imaginaţia către un tărâm magic, exotic cu măsură, leagăn al atâtor civilizaţii: Anatolia! Iubire, sacralitate, umanism – iată trei cuvinte cheie pentru o oră de cântece care îţi vor reveni în memorie, fredonându-le când te aştepţi mai puţin!

Levantim, levantim, lumea chiar este un sat ceva mai mare pe care cu avionul, povestea sau muzica îl putem străbate degrabă!
Participanţi la simpozionul dedicat influenţei muzicii vechi turceşti

Thursday, August 10, 2017

Doamnelor şi domnilor, noul rege al „Belgiei” metafizice: Paul Întâiul!

Doamnelor şi domnilor, noul rege al „Belgiei” metafizice: Paul Întâiul!: Moto: „în venele mele au trac regii” (Paul Blaj) Regele a murit, trăiască Regele! Poezia a murit, trăiască Poezia! Pentru cine îl cunoaşte bine pe P

Tuesday, August 8, 2017

La urma urmelor, "Tentaţii" este o carte despre unicitate



https://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/93323-si-sotiile-se-mai-indragostesc-consemnari-o-carte-ca-un-zambet-al-lui-gabriel-garcia-marquez

Ce-ar fi să începem un nou roman?

Ce-ar fi să începem un nou roman?
Dacă tot am intrat în revizie cu proiectul din IV Romane!
Poate este un început bun (Sursa imaginii "Needle and thread" by Maurizio Di Iorio.):



"Nu uita că nu a fost real

Moto:

Don't forget it was real

Jarryd James

*

Bărbatul mi-a spus de la prima despărţire, după prima noapte: trebuie să mă iubeşti cu toate femeile mele. Care au fost, sunt sau vor mai fi. Şi mai ales cu toate cele care aproape vor fi.
Eram mică şi proastă atunci. Chiar eram. Dar chiar eram.
Adevărul este că mai apoi a fost destul de greu: nu am putut să le iubesc chiar pe toate. Mai ales muzele lui mute. Cu ele m-am descurcat mai greu.
Nebunul spunea, dându-şi ceremonios jos pălăria lui, una dintre pălăriile lui, avea sute, îşi lua câte una după fiecare femeie pe care n-o mai avea, deşi poate, câteodată, o mai iubea şi după ce ea se tot ducea: iubirea nu are ţărmuri, iubirea nu are gratii, iubirea, dacă este, este pentru totdeauna, iubirea este toţi leii pe care i-ai visat vreodată, îl iubea pe Hemingway, şi spunea că se va sinucide cu o femeie, dar că nu se născuse încă…
Sau poate nu era îndeajuns de mare…
Dar, scuzaţi-mă, am uitat să mă prezint. Oarecum mă cunoaşteţi ca Amandine, dar el îmi spunea Blue Aisha! Era şi un mare admirator al lui Eliade şi, clar, al istoriei religiilor… De altfel, aşa cum se convertea la femei, aşa se convertea şi la alte religii sau confesiuni… Se considera atât de uman! Chiar şi atunci când le convingea să-şi taie limbile ori să nu mai vorbească..."

Hm! Chiar aştept nişte reacţii...
 

Sunday, August 6, 2017

Ce ne desparte sau împarte între fiinţă şi nefiinţă

Ce ne desparte sau împarte între fiinţă şi nefiinţă: Ana Maria Sandu nu face filosofie. Cu delicateţe, duioşie, bonomie, a ridicat nişte despărţituri între realitate şi artă, între timp şi netimp… Pro

Friday, August 4, 2017

Insuportabila uşurătate a adevărului

Mai întâi am vrut să scriu despre cum este să stai la căpătâiul simţului umorului, am încercat să zâmbesc, precum Nikita, Anne Parrilaud, în filmul lui Luc Besson de când eram tânăr, am văzut că am reuşit, am zis că voi reveni altădată la priveghi. 
Mai apoi am citit în întregime "Belgia, drogherii şi avarii în ploaie", a prea bunului meu prieten, Paul Blaj...
De fapt, o mai citisem, poate chiar de mai multe ori, dar savurând poem cu poem, sărind, ca într-un şotron cortazarian... Şi, într-un fel, cartea poate fi considerată şi un roman experimental...
Are are două părţi, „Maestrul parantezelor şi ploaia” (eu, care eram Regele Parantezelor!) şi „Enigma caldă a semnelor de rămas bun”, este… îmbibată de ape, ape heracliteene metafizice şi nu numai (ceea ce îmi dă fiori, gândindu-mă la acoperişul apartamentului meu, unde au loc mereu înflitraţii!), şi „clipocită” până la ultima filă, unde este surprins un „flagrant pentru o păpădie” („m-am pus pe o bancă udă/ aveam părul ciufulit/ iar obiectele mele împingeau în aer idei surprinse”) ultimul vers fiind, poate, prea magnetizat de… insuportabila uşurătate a adevărurilor: „întregul sistem planetar e construit pe ascultatul la uşi/ îmi ziceam distrus/ până s-a strigat la masă şi am mâncat cu poftă// un maidanez a scheunat mult în noaptea aceea// poate şi la ei finalul vieţii e magnetul adevărurilor”…
Într-un fel (nostalgic, şi după lecturile din ceh), ni-l putem imagina pe Paul Blaj ca pe un personaj kunderian (sau de-al lui Modiano, amintit în „visele tânărului cocor”, p.64) care intră… „într-un delir nesfârşit” (aşa se numeşte penultimul poem din carte), care potriveşte cuvinte cam aşa: „nu ştiu încotro se îndreaptă viaţa mea”; „aş vrea un delir nesfârşit în care să vorbesc cu toţi cei dragi/ să le uit sicriele aş vrea, se poate, domnule doctor?”; „singurul meu drog e cititul de la ora 4 a.m. când mă trzesc odihnit/ şi am chef de budincă/ zilele trecute am cumpărat o bicicletă fitness sunt se pare/ hiperactiv şi nu am o viaţă sedentară/ atâtea lucruri minunate se întâmplă când sunt singur/ încât nu mă mai întreb de ce într-o competiţie serioasă cu moartea/ de obicei nu te poţi baza pe nimeni”; „tot ce se poate întâmpla e să distrez lumea invontar/ şi dacă aşa mă voi izola de voi/ să nu uitaţi că vă iubesc/ cum a iubit noe porumbelul cu ramura de măslin sau avraam/ berbecul ce l-a înlocuit pe isaac/ iar dacă uitaţi oare cine va avea de pierdut?”…
Aşadar, finalul aproximativ (al cărţii propriu-zise) este oarecum apăsător, Truman Paul Blaj din „Truman Show” Paul Blaj (în „ora de onestitate”, p.29, superb poem, iată o încheiere care te poate duce cu gândul la filmul american: „când privesc în urmă parcă/ toţi mi-au legat şireturile unul de altul şi aşteaptă/ să vadă ce se întâmplă”) pare să nu aibă tonusul bun al personajului din film, aluzia la potop este evidentă, la urma urmelor Paul Blaj este un rebel fără cauză, care are un hoţ în el gata să fure toate ploile din lume, dar şi, evident, happy endurile: „mai ţii minte tată când mă ţineai de braţ şi ne plimbam/ în belgia cu soarele de toamnă aurindu-ne şi aleea aceea caldă/ şi dorinţa mea să tot stai? (…) după ce plecai din bruxelles-ul ploua până derbedeul din mine nu căuta scăpare/ acel derbedeu angelic care făcea avansuri fiecărei trântituri de apă” (p.66)…
Căruia îi place să creadă „că Dumnezeu inventează un miracol în/ fiecare” (p.62)…
Dar despre poet şi Dumnezeu, despre Dumnezeul din poezia sa, la cel mai apropiat popas… Că doar tot despre o poveste de iubire este vorba şi tot o căutare a unei cărţi care să ne facă mai vii decât suntem, după cum sună poemul care aduce „deznodământul” părţii I, deoarece aşa se întâmplă când nu aparţinem vremurilor noastre:
„boala mea priveşte insistent orizontul/ îmi pun mâna între genunchi după un loc mai cald/ şi e atâta linişte despre ceea ce suntem” (p.49)…

Tuesday, August 1, 2017

Paşi noi (şi vechi) în bloggosferă

 Naşteri, pierderi, cuvinte, imagini, căutări, drumuri...
Vacanţe, oameni, cărţi, temple, păduri, valuri...
Libertate şi necesitate, sacralitate, misticism?
În căutarea cititorilor, a regăsirii unora dintre ei?

Este foarte comod să fii personaj. Să tot pierzi religii şi să le regăseşti. Să iubeşti, să suferi că nu te mai poţi îndrăgosti cum ai vrea, să fii părinte şi să încerci să fii părinte ca după manual şi mai mult decât atât, soţ mai mult ca după manual, zoon politikon încercând să înţelegi istoria contemporană, eroii şi mai ales anti-eroii contemporani, să citeşti şi să vrei să scrii mai mult şi mai bine, mai convingător, să ai conversaţii cu Morteţ, să te bântuie din ce în ce mai des cei care ne-au părăsit, spirite au ba...
Tânjind după acţiune, este vremea de un alt drum, de o altă carte, să uiţi de nişte pereţi subţiri, să-ţi iei şi tu un motocultor, să  dai brazde între vechi şi nou, între ei şi noi (bat apropo aici la cel mai tare început de roman din literatură română... hai să zic contemporană!), pune miere şi până la sânge, scriitoraşule, până ai să fii sigur că ai suflet, că sufletul tău, poetule care abia ai pierdut-o pe Jeanne Moreau, sufletul tău va fi nemuritor şi, cine ştie, mântuit!
Aşadar, bătrâne, vei visa lei?
Măcar îi vei visa cum te vor vâna, cum îi vei vâna, cum vei fi crescut de ei, copil nou, Mowgli de chewing gum, invocând un Pinocchio, un Tipi Tip, un Pif, un Hercule, strămoşi răzeşi ori turci, adăpostind, de pildă, o Alice Voinescu, în Costeştii Târgului Frumos, de unde un bunic, Anton Sacară, a hotărât, cândva, în interbelic, că este cazul să înceapă un nou drum...
Şi a pornit spre Galaţi, a cunoscut-o pe Alexandrina, s-au iubit cum -or fi priceput ei, i-au avut pe Dumitru, unchiul Mitică, Atanasie, unchiul Tănăsel, Agripina, nana Pina, Gheorghe, tata, parcă au avut şi un Marin, plecat prea devreme...
Şi aşa, Chilli Willy, după cum te alinta tatăl tău, singura alintătura pe care o ţii minte de la el, te pierzi în gheţurile amintirilor, devii propriul tău iglu, locuinţă provizorie pentru eschimoşii din rândul cărora ai vrut să fii, te pierzi din ce în ce mai mult, înveţi să zâmbeşti din nou cu noul tău copil, Rafaela Adela, te uiţi în oglindă şi te condamni, nu mai eşti tu din ce în ce mai mult, te regăseşti din ce în ce mai puţin, te cruceşti când vezi ce înseamnă umanitatea în România ta, în Galaţiul tău, în Europa ta...
Desigur, Milan, Viaţa este în altă parte, dar pui de-ai ei sunt şi aici, sunt drăgălaşi ca orice pui, şi de om, gata să facă primii paşi pe nisipul unei mări nu chiar atât de negre când prietenii îţi iau colac...