„Poarta” lui Adi
G. Secară-Halibey
„Poarta turcească”, de Adi G. Secară (Editura
„Detectiv literar”, București, 2017) nu este o singură carte. Este o carte cu
cărți. Cuprinsul numerotează 3 + 2 în oglindă. Eu aș spune că sunt mult mai
multe, pentru fiecare vers câte una. Dar să le numim pe cele numite: cea care
dă titlul cărții: „Poarta turcească”; cea care te înalță: „Urcând pe Koyun Baba”;
cea care te dumirește: „Întâlniri cu Yunus Emre” și cea care te face să visezi
de două ori: „Sabia de smochin” sau „Gazelurile imaginare ale lui Sarî Saltuk
Baba” – una tradusă din „turcă” în „imaginară” de Adi G. Secară și una
concretă, tradusă din „imaginară” în engleză de Petru Iamandi.
Fiecare din aceste cărți are
personalitatea ei. Dacă le-aș povesti acum, le-aș traduce și eu, în cine știe
ce limbă aproximativă, ceea ce nu e de dorit. Dacă le-aș interpreta, e ca și
cum le-aș trăda, le-aș dez-vălui, le-aș ridica vălul de mireasă în noaptea
nunții, ceea ce iar nu se cade. Nimeni nu are acest drept decât Măria Sa Cititorul.
El trebuie să fie primul „dez-virginător”, el să se bucure de mirosul, de
forma, de respirația lor. Pentru el deschide această „Poartă” Adi G. Secară. Și
cel care trece prin ea s-ar putea să se descopere chiar pe sine.
Cartea începe, politicos, cu „bătăile în
poartă” („Bate și ți se va deschide”!). „Sesam”-ul este un „cuvânt frumos”, o „cheie din praf de stele”.
Este și o invitație la acceptare: „primește
toată înălțarea/ toată căderea”. Credeți cumva că este poarta cunoscută,
dar nu, ni se spune clar: „această poartă
e din altă lume.” („Toc-toc”), clădită „de
cărămizi, de stele”, prin care intră și ies sufletele „din trecut și din viitor, dar mai ales din prezent”.
Într-un „remember 2015” al poetului?, al
tău, cititorule?, poarta magică este limita dintre două oglinzi în care se privesc fericirile: „a legilor înaripate”, „a ființei trădării”,
„a veșnicei îndrăgostiri”. Îndrăgostirea veșnică e un blestem sau o
binecuvântare?
Și iată și ghilotina care desparte capul
de trup: „că/ totuși/ cel mai bun călău
al unei iubiri/ este tot o iubire”.
De ce ne-nfioară adevărul? Poate pentru
că și el este o ghilotină.
Cartea lui Adi G. Secară-Halibey este o
carte despre o poartă magică, o oglindă prin care poți intra și ieși de câte
ori vrei, străbătând pojghița subțire dintre vis și realitate.
Una din poeziile acestui volum chiar
trebuie citită în oglindă: „Fantomele cred în existența noastră”. Că e turcească
sau nu, această poartă ne poartă în lumea care ne privește. Există pericolul ca
această lume neverosimilă să prindă puteri. Căci, spune el: „fantomele vor legi ale iubirii/ doar pentru
ele/ vor tratate de război/ cu ființa noastră”. Atunci, lupta cu sinele
nenăscut sau murit demult e acerbă și „tragem
în îngeri/ când vin să ne spună/ nu”.
O altă viziune asupra lumii o putem avea
privind pe fereastră „doi plopi și patru
pițigoi”, doi plopi „între care-ți poți întinde poemul ca un hamac”.
Un singur vers de am citi din această
carte, am înțelege totul. De aceea, eu vi-l propun pe cel care m-a făcut să-mi
„las baltă toate interesele” într-o seară de toamnă și să scriu, dintr-o
suflare, tot ce-am scris aici:
„puțini
știu că oile sunt lumină/ caprele-s strălucire, sângele apă/ vântul suflet,
țărâna carne/ focul mai mult decât căldură și lemn/ depărtările versete, norii
cărți sfinte/ apele oglinzi ale ochilor cerești” (din
admirabilul poem „urcând la Koyun Baba” – inițiere întâmplată aevea!).
Cu cât citești mai mult, cu atât intri
mai mult în universul înstelat al Sheherezadei, plin cu povești nemuritoare.
Ca un musulman, am putea spune că poetul
intră în spiritualitatea mirajului „Lămpii lui Aladin”, din care divinitatea nu
lipsește, în care sufletul și trupul urcă împreună la cer, sperând să ajungă la
„inima lui Dumnezeu”. Dar aici, el nu
este musulman sau creștin, este omul care vrea să înțeleagă, este omul universal
care caută absolutul, adevărul, esența. El l-a găsit în serai. Poate fi și aici
și acolo. Poate fi și „în ochii femeii
care îmbătrânește lângă tine”. Poate fi și în „dragostea ca un pui de soare fugit de acasă” („Întâlniri cu Yunus
Emre).
A căutat, și ceea ce a căutat a găsit: „lacrimi celebre, ori anonime” din care
a scris o carte „a cerului ascuns în
sufletele noastre”.
Cu această carte, A. G. Secară a atins,
credem, maturitatea poetică. Este sensibilă, dar și viguroasă, are imagine, are
culoare, filosofie, mister, are energie.
Da, „Poarta turcească” a lui Adi G. Secară-Halibey este o carte a
cerului din sufletele noastre!
Violeta
Ionescu
