Monday, April 16, 2018

O nouă reacţie literară la Poarta Turcească: criticul Octavian Mihalcea

POARTA DIN OGLINDĂ


    Găsim în cartea lui a.g. secară, Poarta turcească (Editura Detectiv literar, București, 2017), priviri înapoi fără mânie, dimpotrivă, profunde și benevolente, însoțite de întoarceri ce vizează un prezent fecund. Versurile din volum rezonează cu mutabila structură a oglinzii (poate chiar a lui Cagliostro), ipostază întotdeauna integrată eterogenelor energii fascinante. Le este rezervat un loc și entităților noncorporale, pe care le animă legi parcă știute de undeva... Himerofili, "ochii lui Scarlett O'Hara" urmăresc specialele trasee lirice. Pe tonuri "allegro", inspirate concertistic de Vivaldi, intervin sentințe apoteotice: "Doar nu credeați că există moarte!". Pasager, anumite părți dintr-o ființare translucidă dovedesc remarcabile apetențe transfiguratoare. Alteori, persistă memoria unei istorice tragedii danubiene: "și gândul duce la anul 1821,/ la toți turcii Galațiului, omorâți/ ca niște îngeri străini, de alți îngeri străini// requiemul lor/ e pe valurile dunării:/ uitarea e un dans pentru păpuși aruncate-n foc -/ vântul citește-n cenușă/ iar Istoria numără morții/ împletindu-și degetele descărnate/ într-un rosarium aproape/ fără sfârșit". Pasiuni levantine animă cu deosebite valori inflamante multe peisaje din Poarta turcească. Amintirile constituie aici elemente peste care nu se poate trece, pe fondul gândurilor dilematice: "gramofonul inimii înlănțuite/ rapace își plânge sângele/ ăăă!!! sau cam așa ceva/ departe de miasmele anilor '40/ 'ncerc supraponderabilitatea gândurilor tale/ neelucidând dilema chipului/ inexpresiv, impersonal, irațional, invariabil,/ invizibil, inexistent..." . Iată și o absolut personală reprezentare poetică a cartezianului Cogito ergo sum: "La răscrucea cuvântului/ aerul bizar al levantului/ învârte moara/ de ochi scoși din dragoste". Se pare că, odată, profunzimea ar fi fost resimțită mai aproape de vibrațiile existențiale, prezentul încercând doar reconstituiri, nu lipsite de farmec. Gazelurile imaginare ale lui Sarî Saltuk Baba prezintă o adânc spiritualizată ideatică a Căii, versuri pline de paradoxale frământări interioare cu parfum diafan. Sunt expuse estetizări cumva inefabile. Să urmărim cum arată un tip de periplu prin Oniria: "Poetul caută dervișul ascuns în el, sâmbure/ De migdal, ochi de smochin, din viitor de aur arbore.// Viseaz' că va ucide balaur din capete multe,/ Va libera frumoase făpturi, duhuri în lanțuri de ore,// Litere din cuvinte, cuvinte din fraze fără cap,/ Fraze șchioape din cărți scrise pe pânza turbanelor rare,// Arabesc de pe podele-ndrăgostite de tavane,/ Semilună dintre stele, flori din stepe, inimi barbare.// Adi güzel, poetul caută dervișul rătăcit/ În marea din el, care nu crede în valuri funerare." Vor fi apropiate fluidele paradisiace, "spre locul strâmt de chemare, Adi güzel, unde puritatea/ Primește-n dar aripi din izvoare, îngeri care știu/ chema soarele." Distihurile finale poartă amprenta echilibrului fecund. Se desfășoară cuprinzătoare hagialâcuri, când grave, când ludice, imagini (de)pline cu patină metafizică. Simbolistica "sabiei de smochin" veghează suav alesele imagerii ale lui a.g. secară. Ascensionarea unui munte sacru, Koyun Baba, este însoțită de accentuate incursiuni printre luxuriante stări înălțătoare. Este invocat și Requiem-ul lui Mozart, accepțiune a unei păci eterne, întotdeauna dezirabilă. În circumstanța poemului ce-l are în prim-plan pe misticul și poetul Yunus Emre aflăm și ecouri din poezia lui  Mihai Eminescu, Floare Albastră, consonante cu desfășurările lirice din volum: "Yunus Emre, un alt poet a zis/ că totuși este trist în lume,/ dar totuși poate fi.../ cel mai vesel cuvânt al lumii,/ al sufletului,/ iartă pe abdurrezal, cum l-ai mai iertat...// iubirea-i o pasăre ciudată,/ care azi zboară, mâine nu,/ cuibul ei poate fi-n cuvinte,/ -n ochi,-n inimă,-n arabesc// iubirea poate avea picioare lungi,/ aripi scurte:/ dar când pleacă la vânat,/ sufletele noastre fug precum/ puii de pești/ când simt/ umbra pescărușului nebun". Toată aprecierea pentru cel ce-și semnează volumul a.g. secară-halibey, în memoria unor străbuni necunoscuți care ne fac astfel să descoperim o însemnată poartă turcească. 

Octavian Mihalcea


Grafica de mai jos aparţine scriitorului Victor Cilincă; fotografia lui Cornel Gingăraşu.






No comments: