Moscheea albastră
Primul minaret
Când scrisul e rugăciune
Şi-afară ninge de parcă Allah
Ar vrea să scrie şi el
pe sufletele noastre,
alb pe alb, aproape alb,
Amintirea moscheii
Chemând albastru gând,
Adună lacrimi
În călimara ochilor…
Acele lacrimi care, adunate,
Cu gândul la Allah, dau urma cerului
O singură urmă,
Pe zăpada primordială,
Aşternută
Pe gândul despre sufletul nostru, primul gând
La frumuseţea nemuririi noastre:
Taină, precum pasărea măiastră
Strigând de pe minaret…
Strigând albastru
La mărturisirea doamnei,
Când se-ncălţa pentru un nou drum…
No comments:
Post a Comment