Tuesday, May 15, 2018

Un poet şi un critic literar despre POARTA TURCEASCĂ: Romeo Aurelian Ilie





Întru propășirea prieteniei literare româno – turce
Cronica la volumul „Poarta turcească” de a.g. secară – halibey
(Editura Detectiv Literar, 2017)

de Romeo Aurelian ILIE

Poarta turcească”, cel mai recent volum de versuri al poetului și criticului literar A. G. Secară (ortografiat aici și Halibey), este mai întâi de toate o carte inedită. Și aceasta prin prisma faptului că stă sub semnul prieteniei și al tributului adus unor personalități culturale de etnie turcă, care i-au trecut prin viață poetului, marcându-i într-un fel sau altul destinul: profesorul Űnal Șenel, Gülten Abdula – Nazare, scriitorii Șefik Kantar, Emin Emel, precum și poetul Mehmet Ḉerçi. De asemenea, cartea mai este dedicată și memoriei strămoșilor de etnie turcă ai poetului, reprezentați în carte de străbunica Ruxandra Halibei.
Volumul este construit din patru cicluri distincte: „Poarta turcească”, „Sabia de smochin”, „Urcând la Koyun Baba” și „Întâlniri cu Yunus Emre”, precum și o scurtă secțiune în limba engleză, „The Gazels of the Fig Tree Sword”, cuprinzând traducerile lui Petru Iamandi la ciclul „Sabia de smochin”. Fiecare dintre aceste cicluri are un caracter de sine stătător, identificându-se printr-o unicitate stilistică și estetică anume, dar unindu-se totuși în economia cărții, sub umbrela prieteniei poetice româno – turcă. 

...


În cel de-al doilea ciclu al volumului, „Sabia de smochin”, având și un subtitlu foarte sugestiv: „Gazelurile imaginare ale lui Sarî Saltuk Baba, în traducerea la fel de imaginară a lui Adi G. Secară Halibey”, ce stă sub protecția literară a poetului musulman Rumi, poetul se transformă la rândul său într-un scriitor de gazeluri desprinse parcă direct din lirica otomană. Este impresionant aici modul în care A.G. Secară reușește nu doar să împrumute tehnica și estetica gazelurilor turcești, în manieră mecanică, dar să le și dea viață, să imprime fiecare vers cu elemente din viața și cultura musulmană. Spre exemplificare voi reda în continuare doar primul dintre cele șaptesprezece gazeluri create de acesta (sau traduse sub stare de transă, cine știe): „Smochine de dulceață sufletele oamenilor sunt/ Pe tipsia de-azur a lui Allah, stele de miere și unt// Cânt și rugăciune oamenii pot fi, pace-n ochii lor,/ Inima ta deschisă fie, de când părul tău nu e cărunt// Din viitor aud cântecul tânguitor de sub salcâm,/ La mormânt se-adună speranța, înfrângând tot ce este crunt// Îngerii zboară-n cuvânt, secundele nu mai trec deșert/ Iubirea sfântă pogoară, cum apa alintă urma-n prund// Adi güzel, viața parcă e un vis, vis de uitat derviș/ În uitată caravană, în uitarea uitării... drum sunt”.
Deși nu sunt un cunoscător al limbii turcești, pot intui, bazându-mă pe fonetica cumva diferită pe care o iau gazelurile lui A. G. Secară, și care le face să fie și mai turcești, că acesta a respectat în creația sa, inclusiv legile gramaticale ale limbii dervișilor, având grijă să folosească corect sintaxa frazei și topica cuvintelor.
Cel de-al treilea ciclu al volumului, intitulat „Urcând la Koyun Baba” este format dintr-un singur poem – fluviu, ce surprinde atât prin profunzimea mesajului, cât mai ales prin structura sa grafică, descrisă prin folosirea versurilor scurte, dar inegale ce dau naștere unui text vertical care sugerează urcușul, atât fizic cât și spiritual. De asemenea, este foarte important de punctat aici faptul că din punct de vedere al mesajului transmis, poetul reușește să obțină o buclă mistică, ce denotă ideea de împlinire a unor idealuri spirituale, ca și cum căutarea s-a încheiat armonios, prin aflarea răspunsurilor. Astfel, poemul începe cu versurile: „inimă străină/ cu un toiag improvizat/ dintr-o creangă de copac/ necunoscut// urcând urcând// departe de lume/ printre umbre, urme de fructe/ sfărmate/ doar de timp”, și se încheie astfel: „noi, oamenii,/ coborând, coborând,/ ducând dorul/ de a fi și altceva, altcum,/ altfel// scântei/ ale paradisului/ care este/ pentru totdeauna/ inima lui Dumnezeu// uneori inima Lui/ se odihnește pe Koyun Baba”. (...)

a.g.secară-halilbey: Am prezentat mai sus un fragment din cronica de întâmpinare semnată de Romeo Aurelian Ilie, care o să apară curând în presa culturală.
În fotografie, aspect de la lansarea de la Galaţi a volumului, din 26 aprilie, în cadrul salonului Axis libri, de la Biblioteca Judeţeană V.A.Urechia, care a coincis cu vizita unei delegaţii culturale din Turcia, din oraşul Konya. Pe site-ul Bibliotecii apare precizat:

"În cadrul unui proiect internaţional mult mai amplu, „Mevlana”, inițiat de Turcia şi care are ca scop cooperarea și întărirea relațiilor, atât la nivel academic cât și cu societatea civilă din zona Balcanilor, o delegaţie turcă, avându-i în frunte pe Prof. Dr. Ahmet TAŞĞIN, Director de Proiect, decanul facultăţii de sociologie de la Universitatea Necmettin Erbakan din Konya, fosta capitală a Imperiului Selgiucid, Prof. Dr. Bilal KUŞPINAR, decanul facultăţii de filozofie de la aceeaşi Universitate, Yusuf BENLİ, directorul general al muzeelor din Konya şi Hasan YAŞAR, directorul general al bibliotecilor din districtul Konya, a vizitat şi Biblioteca V.A.Urechia, ghidul dumnealor prin oraşul Galaţi fiind preşedinta organizaţiei Galaţi a Uniunii Democrate Turce din România, doamna profesor Gulten ABDULA NAZARE. Au fost donate Bibliotecii un număr semnificativ de cărţi şi publicaţii în limba turcă, care se vor adăuga Raftului special de literatură turcă."

În fotografie mai apar eu şi directorul Bibliotecii  Urechia, istoricul literar Zanfir Ilie. Lansarea a coincis cu aniversarea a 46 de ani de la naşterea subsemnatului, prilej pentru delegaţia turcă de a-mi cânta "la mulţi ani" în limba turcă în biroul domnului director Zanfir Ilie. Le mulţumesc şi pe această cale!
Pe 17 mai va urma o lansare la Cluj Napoca.
"Poarta turcească" a devenit, ca într-un alt poem de-al meu, o fiinţă vie, care se mişcă, se mişcă...


 


Monday, May 14, 2018

Turkish delight

Turkish delight: Într-un interviu relativ recent, acordat chiar uneia dintre traducătoarele cărţii, distinsa doamnă Niculina Oprea, interviu publicat aici, Mustafa Balel, p