Black eye: cronici lirice (II)
L’Art du Kintsugi la Galați
De-a lungul unui an întreg, Denis Brînzei a trăit un roman quignardian sau toussaintian!
A trebuit să iubească o bijuterie ceramică sau, dacă vreți, să restaureze iubirea unui alt om pentru opera sa. Este vorba despre un „Taler de sărbătoare”, creație a Ioanei Șetran, reprezentare transfigurată a banchetului unor gâze dedate la sucurile unor fructe aproape exotice, porțelan alb ca marmura de Carrara, dantelărie seducătoare, promisiune a subtilităților lumilor paralele sau viitoare...
O operă care a intrat într-un fel de moarte clinică după un cutremur care a împărțit-o în peste 250 de bucăți, mai mici sau mai mari...
„Mortul” nu era chiar mort, după cum bine au observat Dan Basarab Nanu, directorul Muzeului de Artă Vizuală Galați, și artistul pastic Gheorghe Miron, era, adăugăm noi, Alba ca Zăpada așteptînd... prințul restaurator, pe care Muzeul îl are, din fericire, printre angajați: Denis Brînzei, unul dintre cei mai apreciați specialiști de la noi din țară.
Care, așa cum spuneam, a trebuit să trăiască cu opera Ioanei Șetran aproape zi de zi, dacă nu chiar și noapte de noapte, măcar în gând, trezind și suspiciuni unora care citeau rapoarte de activitate cu prea multă atenție.
„Cum, și luna asta tot la... taler?” Da, pentru că un dezastru de acest gen presupune sacrificii nebănuite, chiar și cheltuieli proprii, investigații, documentare, substanțe speciale, de găsit doar la o singură firmă din România, la Sibiu, migăleală, migală și multe altele despre care se poate povesti savuros la un vernisaj aproape inedit în spațiul cultural gălățean, care a avut loc în seara zilei de 21 decembrie 2018, la sediul Muzeului din Strada Tecuci, nr.3, bloc V3b.
Mai ales și suflet din partea restauratorului, silit la o fragmentare specială a vieții sale, cam așa cum își scrie Pascal Quignard unele dintre romane... În finalul uneia dintre cărțile sale, eroina principală începe să se teamă de lumina soarelui. „Eroina” restaurării lui Denis Brînzei, comparat cu un specialist SMURD, temătoare sau nu (metafizic) își va alege „traiul într-un acvariu” în cadrul expozițiilor permanente de la muzeu de aici înainte. Departe de soare, cel puțin până în momentul mutării sediului și colecțiilor în noul sediu din Parcul Rizer.
Jean-Philippe Toussaint are o bijuterie de carte, „Să fugi!”, tradusă la noi de Emil Paraschivoiu.
Pentru Denis Brînzei, propriul său personaj, sic, „Să restaurezi!” este o artă a fugii, unde virtuozitatea și răbdarea sunt muze la fel de importante ca și atunci când pur și simplu creează, iar nu re-creează...
 |
| Denis Brînzei |
A fost o seară de neuitat, pentru niște zile de ajun de Crăciun, când toți avem într-un fel sau altul datoria sau/și plăcerea de „a restaura” nașterea unui prunc, de a pune la un loc în inima noastră toate cioburile unui zeu de porțelan în care trebuie să vrem să credem: un nou gângurit, un nou zâmbet de prunc abia născut, un scâncet și aripile fluturilor Ioanei Șetran vor începe să bată din nou, pereții de sticlă ai acvariului (vitrina de expoziție) se vor nărui, culorile se vor naște, poate precum auriul meșterilor japonezi care restaurează vasele de ceramică sau porțelan de pe la ei, apelând la aur, ducând mai departe arta restaurării cu aur, cunoscută ca Kintsugi sau Kintsukuroi.
Pentru cunoscători, aurul sufletului Restauratorului este de neprețuit!
