Întru propășirea prieteniei literare româno – turce
Cronica la volumul „Poarta turcească”
de a.g. secară – halibey
(Editura Detectiv Literar, 2017)
de Romeo Aurelian ILIE
„Poarta turcească”, cel mai
recent volum de versuri al poetului și criticului literar A. G. Secară
(ortografiat aici și Halibey), este mai întâi de toate o carte inedită. Și
aceasta prin prisma faptului că stă sub semnul prieteniei și al tributului adus
unor personalități culturale de etnie turcă, care i-au trecut prin viață
poetului, marcându-i într-un fel sau altul destinul: profesorul Űnal Șenel,
Gülten Abdula – Nazare, scriitorii Șefik Kantar, Emin Emel, precum și poetul
Mehmet Ḉerçi. De asemenea, cartea mai este dedicată și memoriei strămoșilor de
etnie turcă ai poetului, reprezentați în carte de străbunica Ruxandra Halibei.
Volumul este construit din patru cicluri distincte: „Poarta turcească”,
„Sabia de smochin”, „Urcând la Koyun Baba” și „Întâlniri cu Yunus Emre”, precum
și o scurtă secțiune în limba engleză, „The Gazels of the Fig Tree Sword”,
cuprinzând traducerile lui Petru Iamandi la ciclul „Sabia de smochin”. Fiecare
dintre aceste cicluri are un caracter de sine stătător, identificându-se
printr-o unicitate stilistică și estetică anume, dar unindu-se totuși în
economia cărții, sub umbrela prieteniei poetice româno – turcă.
...
În cel de-al doilea ciclu al volumului, „Sabia de smochin”, având și un subtitlu foarte sugestiv: „Gazelurile imaginare ale lui Sarî Saltuk
Baba, în traducerea la fel de imaginară a lui Adi G. Secară Halibey”, ce stă sub protecția literară a poetului musulman Rumi,
poetul se transformă la rândul său într-un scriitor de gazeluri desprinse parcă
direct din lirica otomană. Este impresionant aici modul în care A.G. Secară
reușește nu doar să împrumute tehnica și estetica gazelurilor turcești, în
manieră mecanică, dar să le și dea viață, să imprime fiecare vers cu elemente
din viața și cultura musulmană. Spre exemplificare voi reda în continuare doar
primul dintre cele șaptesprezece gazeluri create de acesta (sau traduse sub
stare de transă, cine știe): „Smochine de
dulceață sufletele oamenilor sunt/ Pe tipsia de-azur a lui Allah, stele de
miere și unt// Cânt și rugăciune oamenii pot fi, pace-n ochii lor,/ Inima ta
deschisă fie, de când părul tău nu e cărunt// Din viitor aud cântecul tânguitor
de sub salcâm,/ La mormânt se-adună speranța, înfrângând tot ce este crunt//
Îngerii zboară-n cuvânt, secundele nu mai trec deșert/ Iubirea sfântă pogoară,
cum apa alintă urma-n prund// Adi güzel, viața parcă e un vis, vis de uitat
derviș/ În uitată caravană, în uitarea uitării... drum sunt”.
Deși nu sunt un cunoscător al limbii turcești, pot intui, bazându-mă pe
fonetica cumva diferită pe care o iau gazelurile lui A. G. Secară, și care le
face să fie și mai turcești, că acesta a respectat în creația sa, inclusiv
legile gramaticale ale limbii dervișilor, având grijă să folosească corect
sintaxa frazei și topica cuvintelor.
Cel de-al treilea ciclu al volumului, intitulat „Urcând la Koyun Baba” este format dintr-un singur poem – fluviu, ce
surprinde atât prin profunzimea mesajului, cât mai ales prin structura sa
grafică, descrisă prin folosirea versurilor scurte, dar inegale ce dau naștere
unui text vertical care sugerează urcușul, atât fizic cât și spiritual. De
asemenea, este foarte important de punctat aici faptul că din punct de vedere
al mesajului transmis, poetul reușește să obțină o buclă mistică, ce denotă
ideea de împlinire a unor idealuri spirituale, ca și cum căutarea s-a încheiat
armonios, prin aflarea răspunsurilor. Astfel, poemul începe cu versurile: „inimă străină/ cu un toiag improvizat/
dintr-o creangă de copac/ necunoscut// urcând urcând// departe de lume/ printre
umbre, urme de fructe/ sfărmate/ doar de timp”, și se încheie astfel: „noi, oamenii,/ coborând, coborând,/ ducând
dorul/ de a fi și altceva, altcum,/ altfel// scântei/ ale paradisului/ care
este/ pentru totdeauna/ inima lui Dumnezeu// uneori inima Lui/ se odihnește pe
Koyun Baba”. (...)
a.g.secară-halilbey: Am prezentat mai sus un fragment din cronica de întâmpinare semnată de Romeo Aurelian Ilie, care o să apară curând în presa culturală.
În fotografie, aspect de la lansarea de la Galaţi a volumului, din 26 aprilie, în cadrul salonului Axis libri, de la Biblioteca Judeţeană V.A.Urechia, care a coincis cu vizita unei delegaţii culturale din Turcia, din oraşul Konya. Pe site-ul Bibliotecii apare precizat:
"În cadrul unui proiect internaţional mult mai amplu, „Mevlana”,
inițiat de Turcia şi care are ca scop cooperarea și întărirea relațiilor, atât
la nivel academic cât și cu societatea civilă din zona Balcanilor, o delegaţie
turcă, avându-i în frunte pe Prof. Dr. Ahmet TAŞĞIN, Director de Proiect, decanul
facultăţii de sociologie de la Universitatea Necmettin Erbakan din Konya, fosta
capitală a Imperiului Selgiucid, Prof. Dr. Bilal KUŞPINAR, decanul facultăţii
de filozofie de la aceeaşi Universitate, Yusuf BENLİ, directorul general al
muzeelor din Konya şi Hasan YAŞAR, directorul general al bibliotecilor din
districtul Konya, a vizitat şi Biblioteca V.A.Urechia, ghidul dumnealor prin
oraşul Galaţi fiind preşedinta organizaţiei Galaţi a Uniunii Democrate Turce
din România, doamna profesor Gulten ABDULA NAZARE. Au fost donate Bibliotecii
un număr semnificativ de cărţi şi publicaţii în limba turcă, care se vor adăuga
Raftului special de literatură turcă."
În fotografie mai apar eu şi directorul Bibliotecii Urechia, istoricul literar Zanfir Ilie. Lansarea a coincis cu aniversarea a 46 de ani de la naşterea subsemnatului, prilej pentru delegaţia turcă de a-mi cânta "la mulţi ani" în limba turcă în biroul domnului director Zanfir Ilie. Le mulţumesc şi pe această cale!
Pe 17 mai va urma o lansare la Cluj Napoca.
"Poarta turcească" a devenit, ca într-un alt poem de-al meu, o fiinţă vie, care se mişcă, se mişcă...
