Pe
podul Galata
Unde mii de oameni vor să prindă peştişorul
destinului,
cel care îndeplineşte dorinţele, ca nişte nori
pe cerul din noi, cerul chemând cer,
albastru dansând cu albastru,
gânduri aruncând undiţe după undiţe
înaltului, adâncii ape
acolo Frumuseţea s-a dezvăluit,
ca o necunoscută care a făcut primii paşi
pe linia subţire dintre ape şi cer,
rugându-se soarelui să apună la fel de frumos,
culorilor să creadă-n oameni:
briza i-a răspuns dinspre Turnul Fecioarei,
i-a numărat firele de păr
Adevărul s-a jucat atunci cu luna
ca o fetiţă cu un balon magic;
a sărit de pe acoperiş de moschee pe alt acoperiş,
şi tot aşa,
în joc serios de rugăciune:
Adevărul era lumina şi umbra lui Allah,
stelele strigând din Cornul de Aur
oamenii să-şi mai arunce încă o dată
undiţele:
peştişorii de argint erau gata
dorinţele şi ele: se odihneau
precum păsările paradisului pe o plajă străină,
misterioasă,
aşteptând o chemare
cuvintele se odihneau şi ele însă,
se legănau pe valuri precum imaginile stelelor
tu nu mai ştiai dacă eşti pe Galata sau în paradis,
te-ai întrebat dacă…
şi atunci toate cuvintele, dar toate,
speriate,
s-au ridicat stoluri stoluri
s-au zburătăcit ca stolurile de grauri, s-au zbătut
în plase invizibile, au strigat, s-au înfăşurat
în sine, au rostogolit luna dincolo de ea, au
desenat plecarea
pe cerul care nu mai era cer
încet, din liniştea lăsată
s-a ridicat o altă lună,
parcă cu un nor mai străină
