Pe podul Galata, de Ziua Mondială a Poeziei...

Pe podul Galata

Unde mii de oameni vor să prindă peştişorul destinului,

cel care îndeplineşte dorinţele, ca nişte nori

pe cerul din noi, cerul chemând cer,

albastru dansând cu albastru,

gânduri aruncând undiţe după undiţe

înaltului, adâncii ape

acolo Frumuseţea s-a dezvăluit,

ca o necunoscută care a făcut primii paşi

pe linia subţire dintre ape şi cer,

rugându-se soarelui să apună la fel de frumos,

culorilor să creadă-n oameni:

briza i-a răspuns dinspre Turnul Fecioarei,

i-a numărat firele de păr

Adevărul s-a jucat atunci cu luna

ca o fetiţă cu un balon magic;

a sărit de pe acoperiş de moschee pe alt acoperiş, şi tot aşa,

în joc serios de rugăciune:

Adevărul era lumina şi umbra lui Allah,

stelele strigând din Cornul de Aur

oamenii să-şi mai arunce încă o dată

undiţele:

peştişorii de argint erau gata

dorinţele şi ele: se odihneau

precum păsările paradisului pe o plajă străină,

misterioasă,

aşteptând o chemare

cuvintele se odihneau şi ele însă,

se legănau pe valuri precum imaginile stelelor

tu nu mai ştiai dacă eşti pe Galata sau în paradis,

te-ai întrebat dacă…

şi atunci toate cuvintele, dar toate,

speriate,

s-au ridicat stoluri stoluri

s-au zburătăcit ca stolurile de grauri, s-au zbătut

în plase invizibile, au strigat, s-au înfăşurat

în sine, au rostogolit luna dincolo de ea, au desenat plecarea

pe cerul care nu mai era cer

încet, din liniştea lăsată

s-a ridicat o altă lună,

parcă cu un nor mai străină