Tuesday, February 9, 2021

Onorific „ambasador” cultural!

Sunt onorific „ambasador” cultural! Dar mai ales prieten cultural! Mulțumesc, Hîzîr Kabil, mulțumesc, Gulten Abdula! Mulțumesc, Sarî Saltuk Baba, Yunus Emre, Mevlana Rumi, Koyun Baba! Mulțumesc, Turcia!

 

Imaginile sunt de la lansarea de la Istanbul sau de pe pagina oficială a domnului Hîzîr Kabil!




















*



În data de 25 ianuarie 2021, pe blogul cotidianului turcesc „Milliyet” din Istanbul, cotidian care apare din anul 1950, cu un tiraj, astăzi, de 182 955 de exemplare în varianta print, apare o pagină dedicată poetului gălățean Adi Secară- Halil și volumului său de poeme, tradus în limba turcă, Poet chemând derviș”, lansat la Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul spre sfârșitul anului 2019.

Autorul acestui articol este omul de litere și cultură Hîzîr Kabil, din Istanbul, un prieten deosebit nu numai al scriitorului și criticului român, ci al întregii Românii. Iată traducerea articolului, trimisă de doamna Gulten Abdula Nazare.



Este de necontestat rolul omului de cultură în promovarea valorilor universale, dar și a celor specifice, cu ecou universal.

Dacă există un poet străin, multipremiat, care împărtășește (și se împărtășește din) cultura propriei țări, Turcia aici, în poeziile sale, atunci e mult mai valoros. Îl putem numi un ambasador cultural, un prieten al Turciei, nu-i așa ? Avem nevoie de sinceritatea unor asemenea prieteni care să schimbe imaginea negativă a țării noastre promovată de Occident.

Apariția volumului de poeme Poet chemând dervișîn două limbi, ba chiar în trei limbi (parțial; gazelurile imaginare ale lui Saltuk Baba sunt și în engleză) avea ca scop, printre altele, dacă se poate spune că un act cultural are un scop, altul în afara promovării valorilor universale, prezentarea unor aspecte culturale atât cititorilor din țara în care se născuse și trăia, dar și celor din alte țări. Traducerea poemelor în limba engleză, o limbă de circulație universală în prezent, va crea, probabil, o percepție pozitivă despre cultura noastră.

Astăzi, mai mult ca oricând, promovarea culturii prin toate mijloacele de comunicare, artă, mass-media scrisă și vizuală, film, poezie, proză, arhitectură, muzică etc. înlocuiesc sau suplimentează relațiile diplomatice tradiționale.

Poezia fiind cel mai eficient limbaj de comunicare, parte componentă a diplomației publice, a făcut ca poemele traduse și în limba turcă de Emin Emel din „Poet chemând derviș să pătrundă și în Turcia.

Cred că am făcut o alegere foarte corectă găzduind un prieten în paginile cotidianului de față, poetul Adi Secară, căruia îi suntem recunoscători că ne-a făcut să uităm de necazurile zilnice din perioada pandemică și ne-a făcut să ne gândim la cultura noastră.

Cine este Adi Secară?

ADİ SECARĂ - HALIL Bey este un gânditor care a a știut în primul rînd să sintetizeze, inspirat de cuvintele iubire, pace și toleranță, care sunt punctele comune ale religiilor, inspirat și de cultura turco-islamică în volumul „Poet chemând derviș"/ŞAİR, DERVİŞLERE SESLENİYOR" , volum pe care l-a prezentat în cadrul Centrului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul pe data de 17.10.2019.

După modelul poeților români, pionieri în realizarea poeziilor gen gazeluri, specifice poeziei divani, cu versificație „aruz”, ceea ce este destul de dificil pentru un poet occidental, impresionat de figura eroului legendar Sarî SALTUK care a venit în Balcani în 1262 ca misionar, cu sabia sa simbolică dintr-o ramură de smochin și al cărui mormânt monumental se află în Babadağ SECARA - HALİL BEY începe să scrie volumul de gazeluri amintit.

Gazelurile sunt numerotate cu cifre romane. Hîzîr Kabil alege gazelul al doilea pentru prezentare:

II.


Dacă eu chem vis ca pe-un djin din altă lampă d-Aladin

Sub soarele plin al Babadagului solemn, fiinţa-i ţin


Ca pe un nor zicându-şi zmeu, de mătase rugăciune,

Dincolo d-orice timp îl trimit, la poet or sultan divin


Din vis făuresc cu iubire carte, poem, geamie

Mă trezesc la un pui de viaţă altfel, de parcă eu, senin


M-aş chema tot eu din minaret, să-ntind covor de suflet

Palmele, frunţile voastre s-adun, pentru ospăţ rar, deplin


Pe Koyun Baba, Adı güzel, unde umbre dansează lumina

Bucuria lui Allah, murmurul strămoşilor din prea plin.

 

 

Român de religie creștină domnul ADİ SECARA – HALİL își scrie cu succes poeziile sub forma Gazelurilor (în general domnia sa a scris doar în vers alb), care este o formă poetică a literaturii divane, diferită de forma literară a poeziei române. Istoria simplă a scrierii acestora este următoarea:

În timp ce vizita mormântul lui Koyun Baba, care a salvat orașul Babadag de la o mare inundație, poetul a fost profund impresionat de legenda sa, dar și de atmosfera creată de pelerini, de muzica credincioșilor. În timp ce urca pe munte, și-a amintit că un filon din ADN –UL lui este turcesc, printr-o străbunică, Ruxandra Halibei, și, cu simțul responsabilității, a simțit că are o datorie de recunoștință față de memoria sfântă a strămoșilor săi și, învăluit de sentimentele mistice misterioase, influențat și de admirația pentru cultura și civilizația Islamului, a scris acele gazeluri, care devin și mai impresionante pentru cititorul turc.
Poemul
Toc-toc sau Introducerea la Poarta turcească, care apăruse într-un alt volum inițial, atrage atenția prin mesajul lui profund.



Toc-toc


Poarta, această poartă, din altă lume,

dar şi de aici, din acest timp

cât încape într-un ceas de mână

pierdut

parcă în altă lume, în alt om:


o poartă gălăţeană,

româno-turcească prin destin

de cărămizi, de stele


prin ea

ne putem imagina

cum vin suflete

din trecut, din viitor,

dar mai ales din prezent


o putem desena cu grafitti, putem fi una cu ea,

o putem dărâma, iubi, preschimba-n cuvinte,

ne putem aminti cum ne plimbam tinereţea pe lângă ea,

cum ne silabiseam iubirile,

cum le sacrificam pentru alte iubiri

fără milă



Umbra minaretului…

(noua întoarcere la poarta hanului turcesc)


Cuvintele din cuvintele cuvintelor

Cuvintele care rup din celelalte cuvinte,

cuvintele care ridică minaretul, umbrele cuvintelor

pe sufletele ascunse în alte suflete,

ca şi când asta ar fi posibil:


este o oarecare indecenţă să vă spun

despre dorul de cer, de albastru, de lună, când

fiara bizară muşcă din ziduri, bate la poarta absentă,

cheamă hangiul de stele, întreabă de oamenii care nu

mai sunt

printre noi


mă rog,

ca o umbră mă rog, necrezând în umbra sufletului

prea bine, prea corect, prea rotund,

sufletul îmi zâmbeşte cu toţi strămoşii la un loc,

paradisul este şi el un zâmbet

uitat într-un prun înflorit


poarta turcească este ca o intrare

uitată-n cer, cer căzut printre blocuri,

cer pregătindu-se de urcare, rădăcini de stele,

flori crescând din inimile oamenilor,

cuvinte căzătoare pe cerul unei cărţi

din care mă desprind ca un păsăroi bizar,

cu aripi în loc de picioare, picioare-n loc de aripi,

ca o literă dintr-un cuvânt nespus vreodată,

cuvânt iubindu-se pe sine mai presus de orice iubire,

pierzându-se-n sine, durere din nimic,

frumuseţe de teatru de umbre

despre iubirea umbrelor

care vom fi


încet, poarta se trezeşte, se ridică, se strecoară printre blocuri,

se tot duce, dispare, undeva, dincolo de ziduri, de garduri,

de arheologi fantaşti: doar ea a auzit chemarea muezinului

dintr-un minaret fugit în lume


cuvintele mele o urmăresc,

cuvintele mele de cărămidă o vor, o iubesc abstract,

cum moscheea albastră iubeşte Aya Sophia…


Cu scopul de a cunoaște mai bine cultura turcă și Turcia mai îndeaproape, la invitația făcută de primăria din Manisa, participă la Simpozionul Yunus Emre unde este profund mișcat de cei doi mari filozofi sufiști turci ai secolului al XIII-lea, Yunus Emre și Mevlana ca și de alte aspecte ale culturii turce. Chiar descoperea ceva nou. La întoarcere, dar chiar și în timpul simpozionului și pelerinajelor, dintre care unul la mormântul maestrului lui Yunus Emre, scrie alte poeme în vers alb. La Manisa, un invitat din Izmir, aflând despre istoricul genealogic al poetului, îi corectează numele străbunului lui, care, din Halibei devine, corect, Halil bey, un nume cu o rezonanță care-l mișcă profund pe poet. Emoția numelui Halil va suna în urechea poetului, la fel de dulce ca rugăciunea „ezan șoptită la urechea noului născut, la noi.

Articolul se încheie, de fapt, cu trei versuri din poemul „Halil”, care are, de altfel, două variante, fiind o temă obsedantă în poezia sa, aceea a Numelui.

Mă numesc Halil”,

asta sună ca o rugăciune

în care am căzut

ca într-un vis




Autorul acestui articol este omul de litere și cultură Hîzîr Kabil, din Istanbul, văr de al doilea cu doamna Gulten Abdula-Nazare din Galați.

 


No comments: