Thursday, March 1, 2018

Întoarcerea la poarta turcească: ca un fel de continuare surprinzătoare la poemul Moscheii albastre



Umbra minaretului…

(întoarcerea la poarta hanului turcesc)

Cuvintele din cuvintele cuvintelor
Cuvintele care rup din celelalte cuvinte,
cuvintele care ridică minaretul, umbrele cuvintelor
pe sufletele ascunse în alte suflete,
ca şi când asta ar fi posibil:

este o oarecare indecenţă să vă spun
despre dorul de cer, de albastru, de lună, când
fiara bizară muşcă din ziduri, bate la poarta absentă,
cheamă hangiul de stele, întreabă de oamenii care nu mai sunt
printre noi

mă rog,
ca o umbră mă rog, necrezând în umbra sufletului
prea bine, prea corect, prea rotund,
sufletul îmi zâmbeşte cu toţi strămoşii la un loc,
paradisul este şi el un zâmbet
uitat într-un prun înflorit

poarta turcească este ca o intrare
uitată-n cer, cer căzut printre blocuri,
cer pregătindu-se de urcare, rădăcini de stele,
flori crescând din inimile oamenilor,
cuvinte căzătoare pe cerul unei cărţi
din care mă desprind ca un păsăroi bizar,
cu aripi în loc de picioare, picioare-n loc de aripi,
ca o literă dintr-un cuvânt nespus vreodată,
cuvânt iubindu-se pe sine mai presus de orice iubire,
pierzându-se-n sine, durere din nimic,
frumuseţe de teatru de umbre
despre iubirea umbrelor
care vom fi

încet, poarta se trezeşte, se ridică, se strecoară printre blocuri,
se tot duce, dispare, undeva, dincolo de ziduri, de garduri,
de arheologi fantaşti: doar ea a auzit chemarea muezinului
dintr-un minaret fugit în lume

cuvintele mele o urmăresc,
cuvintele mele de cărămidă o vor, o iubesc abstract,
cum moscheea albastră iubeşte aya sofia…

P.S. Este, dacă vreţi, varianta lungă la "Al şaselea minaret" (prima variantă este... surpriză, de citit în volum!) !












No comments: