O altă viziune a Porţii turceşti din Galaţi: Florian Doru Crihană

În germană, şi al doilea gazel al lui Sarî Saltuk Baba...

Babadag, septembrie 2015

II.

Ruf'ich den Traum als Djinn, aus anderer Lampe von Aladdin

Unter der vollen Sonne des festlichen Babadag halte ich ihr Sein

Wie eine Wolke, die als Winddrachen sich nennt, aus Seidengebet,

Jenseits aller Zeit sende ich ihn hinaus zum Dichter oder zum göttlichen Sultan

Aus dem Traum schmiede ich voll Liebe Buch, Gedicht, Cami

Ich wache zum süßen Leben auf, anders, als ich klar

Würde mich selbst vom Minarett anrufen, um einen Seelenteppich auszubreiten

Eure Hohlhände, eure Stirnen einzusammeln, für eine seltene, volle Mahlzeit

Auf Koyun Baba, Adı güzel, wo Schatten das Licht tanzen

Die Freude Allahs, das Murmeln der Vorfahren aus der Fülle.

II.

Dacă eu chem vis ca pe-un djin din altă lampă d-Aladin

Sub soarele plin al Babadagului solemn, fiinţa-i ţin

Ca pe un nor zicându-şi zmeu, de mătase rugăciune,

Dincolo d-orice timp îl trimit, la poet or sultan divin

Din vis făuresc cu iubire carte, poem, geamie

Mă trezesc la un pui de viaţă altfel, de parcă eu, senin

M-aş chema tot eu din minaret, să-ntind covor de suflet

Palmele, frunţile voastre s-adun, pentru ospăţ rar, deplin

Pe Koyun Baba, Adı güzel, unde umbre dansează lumina

Bucuria lui Allah, murmurul strămoşilor din prea plin.

 

De 8 Martie, ceva de suflet...

Patru ore de eternitate

Angela Baciu, Charli. Rue Sainte-Catherine 34, Bucureşti, Integral, 2017

Cu aceeaşi dezinvoltură şi eleganţă lirică din „Hotel Camberi”, Angela Baciu propune un moment special, patru ore de eternitate (Poate ar trebui să scriu cu E mare, Eternitate, dar să fim precauţi, metafizic vorbind!), o invitaţie la cafea şi nu numai pentru un Nietzsche rătăcitor, care credea în eterna reîntoarcere, mai mult sau mai puţin, şi care îţi imagina un comandament conform căruia trebuie să-ţi imaginezi că ai putea fi prins într-o buclă temporală de o zi, şi după acest principiu să-ţi organizezi fiecare zi din viaţa ta, să fie o zi plăcută, perfectă la care ai putea să te întorci mereu şi mereu…

Scrie despre aceasta şi Milan Kundera în „Insuportabila uşurătate a fiinţei” şi Angela Baciu, care ştie cu siguranţă de acele episod, găseşte în viaţa sa recentă…patru ore pe care le-ar repeta, probabil, dacă ar putea, în paradisul său particular.

Patru ore pe Rue Sainte-Catherine, nr. 34, la „Charli” o boulangerie din Bruxelles! Într-un fel, întreaga carte stă sub semnul magic al cifrei patru, dacă ne raportăm la un fragment din textele de început (p.8):

„Apropos, cândva am citit într‑o revistă pentru femei, din acelea în care găseşti reţete de amor, sau cum să învăţăm să folosim rujul corai, unde e iubitul tău când tu eşti la serviciu, sau 5 secrete pentru o relaţie reuşită. Nu mai spun de paşii pentru a avea un orgasm reuşit, sau slăbeşte cu dieta minune x. Dar, să revin că m‑am luat cu vorba, vă spuneam că am citit într‑o revistă cum se prepară un croissant cu unt (ştiu, e şi preferatul Norei): nu ştiu dacă e reţeta cea mai bună.

Ingrediente: 120 ml lapte cald, 25 grame drojdie proaspătă (sau 7 grame drojdie uscată), 3 linguri zahăr (45 grame). 250 g făină, o linguriţă sare, 150 grame de unt.

Mod de preparare:

Într‑un castron mare se pisează drojdia proaspătă şi apoi o amesteci bine cu zahărul. Adaugi laptele călduţ şi dai deoparte. Aveţi răbdare. Într‑un bol separat, amesteci făină cu sarea, apoi cu untul tăiat cubuleţe şi după ce le‑ai omogenizat, torni amestecul de lapte cu drojdie, şi îţi va ieşi un aluat vârtos, pe care apoi îl înveleşti într‑o folie de plastic. Îl laşi vreo 30 de minute la frigider. Scoţi aluatul din frigider şi îl întinzi bine într‑o foaie, pe care apoi o împătureşti şi o întinzi din nou. Repeţi operaţiunea de împăturire şi întindere a aluatului de (nu mai mult, nu mai puţin) 4 ori. Apoi înveleşti aluatul, din nou, într‑o folie de plastic şi îl laşi la frigider peste noapte.

A doua zi:

Întinzi aluatul într‑o foaie dreptunghiulară pe care o tai în triunghiuri, pentru a le rula apoi, în formă de croissant, după care le pui în tava de cuptor, pe o hârtie de copt şi le laşi 2, 3 ore…”

Precum se observă, frumoasa prietenie dintre Nora Iuga şi Angela Baciu continuă şi aici, literar vorbind, deoarece acest punct de vedere ne interesează:

„Apoi am învăţat să număr minutele. Fără grabă. De parcă toată viaţa mea s‑ar fi strâns în această zi. Cu toţi oamenii care intră şi ies din prăvălie.”

Şi mai ales cu toate gândurile.

Şi despre „regele meu”, probabil regretatul Rege Mihai, căruia i se aduce un omagiu pios:

„nu ştiu de ce mă gândesc acum la regele meu.

când am dat mâna cu el m‑am fâstâcit

ca un copil.

mâna grea mi‑a strâns degetele a zâmbit uşor

mi‑am dus un picior la spate

şi mi‑am îndoit genunchiul

voiam să mă fac mică

aşa ca alice în ţara minunilor

să fie vreo douăzecişicevadeanideatunci

îmi plăcea să îl privesc

stătea drept în faţa aparatului de fotografiat

eu în rândul 2 cu sacou roşu

şi cămaşă cu dungi albe

fotografia asta o port cu mine peste tot.”

„Totul” începe la orele 14, într-o zi oarecare a Eternităţii, la şi cinci începe o ploaie torenţială, încet, încet, minutele, gândurile, oamenii vii şi cei mai vii decât viii, aşadar, intră în poeme: pe lângă Rege, mama, apoi, la şi douăzeci, bunica Sofia:

„nu am cunoscut‑o.

dar o văd

cum intră pe uşă la charli.

câinele ei bătrân şi şchiop cunoaşte drumul

88 de riduri duc toate la casa ei.

în fiecare zi cere

baghete tradiţionale cu cereale. nimic altceva.

nu se grăbeşte. desface sacoşa albastră

de rafie şi înghesuie pâinea. deasupra aşează

poşeta cu margine metalică. la modă în timpul războiului.

mâinile îi tremură uşor.

la charli e cald

vin unii. ies alţii.

numără restul. aceleaşi gesturi

în fiecare zi. nu se teme de ploaie

câinele şchiop o păzeşte.” (p.14)

Potopul continuă la şi „33”, fanteziile se coc „la fără zece”:

„prin uşa de sticlă se văd cuptoarele de pâine

din boulangeria belgiană.

patiserul, în halat alb şi mânecile suflecate

pare că ştie ce are de făcut. e atât de serios

de parcă s‑ar pregăti de o operaţie grea.

aşează tăvile pe rafturi

le face loc altora.

îşi pune mănuşile,

scoate pâinea fierbinte

din cuptor. aburii,

ei, aburii mă duc acasă

la vatra din pământ de ţară.

închid ochii. pâinile

sar de colo colo înghesuite fiecare

îşi caută locul. unde vor ajunge azi

o rafală de vânt deschide uşa

aerul rece intră nepoftit şi geamurile se aburesc

nu mai văd nimic prin lentilele ochelarilor.

pe vârful pantofului o gărgăriţă.”

Şi în afară de magica buburuză, ce să vă mai doresc: pain au chocolat, le tortillon, la croix de Savoie, le Suisse raisin, la brioche au chocolat, le craquelin… Şi câte un sejur fabulos la Paris, Coasta de Azur, Bruxelles… City break să fie!

La cartea Angelei Baciu  voi reveni, cât de curând...

Primul gazel imaginar al lui Sarî Saltuk Baba, acum şi în germană...

Das Feigenschwert

Die imaginäre Ghasele von Sarı Saltuk Baba,
In der ebenso imaginären Übersetzung von Adi G. Sekara Halilbey

Motto:

Das Sein ist dünner als die Vorstellung,
Und der Mond bleibt nur Gewölbe.

Rumi

**

I.

Süße Feigen sind die Menschenseelen

-auf Allahs blauen Schale- Gestirn von Honig und Butter.

Lied und Gebet sei die Menschen, Frieden in deren Augen,
Sei dein Herz offen schon bevor dein graues Haar.

Aus der Zukunft höre ich das Wehlied unter der Robinie,
Zum Grab kommt die Hoffnung, die alles grausames besiegende.

Wörterähnlich fliegen die Engel, kein Augenblick sinnlos weht,
Die Liebe steigt heilig herab, wie ein Fluss die Spuren auf dem Sand küsst.

Adı Güzel, das Leben ist gleichwie ein Traum, Traum eines vergessenen Derwisches
In der vergessenen Karawane, in der Tiefe des Vergessens ... Weg bin ich.

Sabia de smochin

Gazelurile imaginare ale lui Sarî Saltuk Baba,

În traducerea la fel de imaginară a lui Adi G.Secară Halibey

Moto:

Mai strâmtă-i ființa decât închipuirea,

Și lunii îi rămâne atunci doar arcuirea.

Rumi

**

I.

Smochine de dulceaţă sufletele oamenilor sunt

Pe tipsia de-azur a lui Allah, stele de miere şi unt.

Cânt şi rugăciune oamenii pot fi, pace-n ochii lor,

Inima ta deschisă fie, de când părul tău nu e cărunt.

Din viitor aud cântecul tânguitor de sub salcâm,

La mormânt se-adună speranţa, înfrângând tot ce este crunt.

Îngerii zboară-a cuvânt, secundele nu mai trec deşert,

Iubirea sfântă pogoară, cum apa alintă urma-n prund.

Adı güzel, viaţa parcă e un vis, vis de uitat derviş,

În uitată caravană, în uitarea uitării… Drum sunt.

The Fig Tree Sword

The imaginary gazels of Sarî Saltuk Baba,

In the no less imaginary translation of Adi G. Secară Halibey

Motto:

The being’s narrower than imagination

And then the moon is left with just its curvature.

Rumi

**

I.

The people’s souls are like jam figs

On Allah’s azure plate, stars of butter and honey.

Song and prayer people can be, peace in their eyes,

May your heart be open, ever since your hair was not gray.

From the future I hear the sorrowful song from under the locust tree,

Hope comes to the grave, defeating whatever is dreadful.

The angels fly spreading the word, the seconds pass no longer in vain,

The holy love descends just like the river strokes the trace in its bed.

Adi güzel, life looks like a dream, a dream about a long-forgotten dervish,

In a forgotten caravan, in the mother of forgetfulness … I am a way.

P.S. Salcâmul la care fac referire în text încă era în anul 2015, după cum se vede din filmuleţul realizat de mine atunci, când am ajuns prima oară la Babadag.

Traducerea în engleză aparţine Profesorului Petru Iamandi, iar traducerea în germană lui Rafael Fogăraş.