Doamnelor şi domnilor, noul rege al „Belgiei” metafizice: Paul Întâiul!

Doamnelor şi domnilor, noul rege al „Belgiei” metafizice: Paul Întâiul!: Moto: „în venele mele au trac regii” (Paul Blaj) Regele a murit, trăiască Regele! Poezia a murit, trăiască Poezia! Pentru cine îl cunoaşte bine pe P

Noul Eugen Ionescu...

https://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/93553-cronica-de-carte-noul-eugen-ionescu-este-vechiul-terminator-petre-barbu-o-noua-lectie-de-teatru

La urma urmelor, "Tentaţii" este o carte despre unicitate

https://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/93323-si-sotiile-se-mai-indragostesc-consemnari-o-carte-ca-un-zambet-al-lui-gabriel-garcia-marquez

Ce-ar fi să începem un nou roman?

Ce-ar fi să începem un nou roman?
Dacă tot am intrat în revizie cu proiectul din IV Romane!
Poate este un început bun (Sursa imaginii "Needle and thread" by Maurizio Di Iorio.):

"Nu uita că nu a fost real

Moto:

Don't forget it was real

Jarryd James

*

Bărbatul mi-a spus de la prima despărţire, după prima noapte: trebuie să mă iubeşti cu toate femeile mele. Care au fost, sunt sau vor mai fi. Şi mai ales cu toate cele care aproape vor fi.

Eram mică şi proastă atunci. Chiar eram. Dar chiar eram.

Adevărul este că mai apoi a fost destul de greu: nu am putut să le iubesc chiar pe toate. Mai ales muzele lui mute. Cu ele m-am descurcat mai greu.

Nebunul spunea, dându-şi ceremonios jos pălăria lui, una dintre pălăriile lui, avea sute, îşi lua câte una după fiecare femeie pe care n-o mai avea, deşi poate, câteodată, o mai iubea şi după ce ea se tot ducea: iubirea nu are ţărmuri, iubirea nu are gratii, iubirea, dacă este, este pentru totdeauna, iubirea este toţi leii pe care i-ai visat vreodată, îl iubea pe Hemingway, şi spunea că se va sinucide cu o femeie, dar că nu se născuse încă…

Sau poate nu era îndeajuns de mare…

Dar, scuzaţi-mă, am uitat să mă prezint. Oarecum mă cunoaşteţi ca Amandine, dar el îmi spunea Blue Aisha! Era şi un mare admirator al lui Eliade şi, clar, al istoriei religiilor… De altfel, aşa cum se convertea la femei, aşa se convertea şi la alte religii sau confesiuni… Se considera atât de uman! Chiar şi atunci când le convingea să-şi taie limbile ori să nu mai vorbească..."

Hm! Chiar aştept nişte reacţii...

 

Ce ne desparte sau împarte între fiinţă şi nefiinţă

Ce ne desparte sau împarte între fiinţă şi nefiinţă: Ana Maria Sandu nu face filosofie. Cu delicateţe, duioşie, bonomie, a ridicat nişte despărţituri între realitate şi artă, între timp şi netimp… Pro

Insuportabila uşurătate a adevărului

Mai întâi am vrut să scriu despre cum este să stai la căpătâiul simţului umorului, am încercat să zâmbesc, precum Nikita, Anne Parrilaud, în filmul lui Luc Besson de când eram tânăr, am văzut că am reuşit, am zis că voi reveni altădată la priveghi. 

Mai apoi am citit în întregime "Belgia, drogherii şi avarii în ploaie", a prea bunului meu prieten, Paul Blaj...

De fapt, o mai citisem, poate chiar de mai multe ori, dar savurând poem cu poem, sărind, ca într-un şotron cortazarian... Şi, într-un fel, cartea poate fi considerată şi un roman experimental...

Are are două părţi, „Maestrul parantezelor şi ploaia” (eu, care eram Regele Parantezelor!) şi „Enigma caldă a semnelor de rămas bun”, este… îmbibată de ape, ape heracliteene metafizice şi nu numai (ceea ce îmi dă fiori, gândindu-mă la acoperişul apartamentului meu, unde au loc mereu înflitraţii!), şi „clipocită” până la ultima filă, unde este surprins un „flagrant pentru o păpădie” („m-am pus pe o bancă udă/ aveam părul ciufulit/ iar obiectele mele împingeau în aer idei surprinse”) ultimul vers fiind, poate, prea magnetizat de… insuportabila uşurătate a adevărurilor: „întregul sistem planetar e construit pe ascultatul la uşi/ îmi ziceam distrus/ până s-a strigat la masă şi am mâncat cu poftă// un maidanez a scheunat mult în noaptea aceea// poate şi la ei finalul vieţii e magnetul adevărurilor”…

Într-un fel (nostalgic, şi după lecturile din ceh), ni-l putem imagina pe Paul Blaj ca pe un personaj kunderian (sau de-al lui Modiano, amintit în „visele tânărului cocor”, p.64) care intră… „într-un delir nesfârşit” (aşa se numeşte penultimul poem din carte), care potriveşte cuvinte cam aşa: „nu ştiu încotro se îndreaptă viaţa mea”; „aş vrea un delir nesfârşit în care să vorbesc cu toţi cei dragi/ să le uit sicriele aş vrea, se poate, domnule doctor?”; „singurul meu drog e cititul de la ora 4 a.m. când mă trzesc odihnit/ şi am chef de budincă/ zilele trecute am cumpărat o bicicletă fitness sunt se pare/ hiperactiv şi nu am o viaţă sedentară/ atâtea lucruri minunate se întâmplă când sunt singur/ încât nu mă mai întreb de ce într-o competiţie serioasă cu moartea/ de obicei nu te poţi baza pe nimeni”; „tot ce se poate întâmpla e să distrez lumea invontar/ şi dacă aşa mă voi izola de voi/ să nu uitaţi că vă iubesc/ cum a iubit noe porumbelul cu ramura de măslin sau avraam/ berbecul ce l-a înlocuit pe isaac/ iar dacă uitaţi oare cine va avea de pierdut?”…

Aşadar, finalul aproximativ (al cărţii propriu-zise) este oarecum apăsător, Truman Paul Blaj din „Truman Show” Paul Blaj (în „ora de onestitate”, p.29, superb poem, iată o încheiere care te poate duce cu gândul la filmul american: „când privesc în urmă parcă/ toţi mi-au legat şireturile unul de altul şi aşteaptă/ să vadă ce se întâmplă”) pare să nu aibă tonusul bun al personajului din film, aluzia la potop este evidentă, la urma urmelor Paul Blaj este un rebel fără cauză, care are un hoţ în el gata să fure toate ploile din lume, dar şi, evident, happy endurile: „mai ţii minte tată când mă ţineai de braţ şi ne plimbam/ în belgia cu soarele de toamnă aurindu-ne şi aleea aceea caldă/ şi dorinţa mea să tot stai? (…) după ce plecai din bruxelles-ul ploua până derbedeul din mine nu căuta scăpare/ acel derbedeu angelic care făcea avansuri fiecărei trântituri de apă” (p.66)…

Căruia îi place să creadă „că Dumnezeu inventează un miracol în/ fiecare” (p.62)…

Dar despre poet şi Dumnezeu, despre Dumnezeul din poezia sa, la cel mai apropiat popas… Că doar tot despre o poveste de iubire este vorba şi tot o căutare a unei cărţi care să ne facă mai vii decât suntem, după cum sună poemul care aduce „deznodământul” părţii I, deoarece aşa se întâmplă când nu aparţinem vremurilor noastre:

„boala mea priveşte insistent orizontul/ îmi pun mâna între genunchi după un loc mai cald/ şi e atâta linişte despre ceea ce suntem” (p.49)…

http://www.bookaholic.ro/autori-in-casa-autori-acasa-9-adi-george-secara.html