Troia nu va fi învinsă vreodată! Brăila, 18 martie 2019

 

E.S. Sulhi Turan

Participând la  evenimentul numit „ÇANAKKALE ȘI ZIUA EROILOR TURCI”, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I”, în sala „Regele Ferdinand și Regina Maria”, dedicat acestei zile celebrate nu numai în Turcia ci oriunde există o puternică diaspora, am fost martor la alocuțiune susținută de E.S. Sulhi Turan, Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, cuvântarea dr. Adrian Trifan, cercetător, Muzeul Brăilei „Carol I”, „Scurtă prezentare a campaniei turcești pe frontul Galiției în 1916”, prezentarea „Soldatul turc pe frontul Galiția și România”, un studiu realizat de Gülten Abdula-Nazare, președinte al Uniunii Democrate Turce din România, Filiala Galați şi am fost implicat direct, lângă un grup de elevi, la momentul „Poeme și scrisori de pe front”; copiii au lecturat scrisori de pe front, trimise în primul război mondial, eu două poeme, dintre care unul inedit, anume cel postat aici. Coordonator și moderator a fost dr. Niculina Dinu, muzeograf, Muzeul Brăilei „Carol I”. Dintre fotografiile de mai jos, unele sunt realizate de Gabriel Stoica (Muzeul Brăilei „Carol I”).

Troia nu va fi învinsă vreodată

(Scrisoarea pentru mamă a eroului de la Çanakkale)

Acest glonţ rătăcit, dragă mamă,

ca o pasăre colibri dintr-un stol

care s-a întrecut cu îngerii noştri, mamă,

durere, durere, aproape resemnare,

acel glonţ, mamă, un fel de glonţ-mamă,

îşi scrie poemul

în absenţa noastră ca o pasăre enormă

plutind între noi ca o scrisoare cât cerul,

îşi scrie poemul

în durerea noastră viitoare, mamă,

şi eu, sprijinit în genunchi,

dar nu în genunchi,

cu braţele învăţând zborul vulturului…

Văd

de pe aceste înălţimi ale sufletului

braţele tale, mamă,

învăţându-mă să merg din nou,

văd toată cetatea strămoşilor,

văd Adevărul:

Troia nu a fost niciodată învinsă, mamă!

A fost doar un vis al lui Homer,

aşa cum scrisoarea aceasta este doar un vis al mamei:

Troia nu va fi niciodată învinsă!

O lecţie de istorie şi de… iubire

O lecţie de istorie şi de… iubire: Pentru toţi cei pasionaţi de evenimentele celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi pentru toţi cei interesaţi de câteva poveşti de dragoste tulburătoa

Atunci când Turcia era unica salvare pentru unii...

Din presa online:

"Volumul "Ultimul tren spre Istanbul", de Ayşe Kulin, tradus în 23 de limbi şi recompensat cu premiul Roma în Italia şi trofeul pentru cel mai bun roman acordat de comunitatea evreiască din Consiliul European este publicat în română la editura Nemira, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Cartea este descrisă de editori ca o combinaţie fermecătoare de roman de dragoste, roman istoric şi roman de război şi este publicată în colecţia Damen Tango, scrie Mediafax."

Am îndrăznit să scriu câteva rânduri, din care public aici un mic fragment, restul fiind cât de curând de găsit pe Bookhub.ro!

 

Deşi evenimentele încep a fi relatate încă din anul 1933, punctul culminant este atins în anul 1943, când situaţia se prezenta cam aşa, din punctul de vedere al diplomaţiei turceşti: „…dacă Germania ar fi invadat Turcia, Rusia ar fi putut să-ţi trimită propriile trupe, sub pretextul că vine în ajutor. Inönü, cu pantofii lui de modă veche, dansa un vals periculos, pe o suprafaţă tare alunecoasă, cu trei primadone masive. În timp ce Marea Britanie îşi petrecea braţele pe după mijlocul lui, încercând să-l facă să se întoarcă spre ea, Germania îi apuca mâinile, trăgându-l către ea, iar Rusia îl călca pe picioare, cu masivele ei cizme de luptă.” (p.215-216) La pagina 6: „Trăiau vremuri tulburi, Turcia se pomenise între diavol şi marea cea adâncă.”

Mustafa İsmet İnönü (n. 24 septembrie 1884, Izmir; d. 25 decembrie 1973, Ankara) a fost preşedintele Turciei în timpul celui de-al doilea război mondial. În carte sunt prezentate câteva momente de negociere, preşedintele dovedindu-se un as al diplomaţiei!

  

Pasiunile sunt şi ele personaje principale, sunt atracţii interzise, apropo de tradiţii, un medic psihiatru se îndrăgosteşte de Sabiha, dar aceasta nu cedează, veţi vedea de ce, Sabiha este, într-un fel femeia fatală, şi un alt diplomat, Tarik, se îndrăgosteşte de ea, în stil… turcesc, iubirea este ascunsă, dar plecând la muncă la Paris, se angajează să facă orice pentru a o salva pe Selva (de fapt, pe numele întreg, Behice Selva Kırımlı, ı fiind aproximativ un „î”!), dacă va fi cazul, mai ales că, în scurt timp, sora exilată va avea un copil, botezat după numele altui personaj marcant, cel care însă nu a fost de acord cu căsătoria fiicei sale cu un evreu, deşi în planul său de educaţie era şi o mult mai mare toleranţă: Fazil Reşa Paşa! Care „îl admira enorm pe Atatürk, dar îi era loial sultanului”, mai ales în timpul evenimentelorde după Primul Război Mondial!

Scena finală a cărţii îl surprinde pe acesta, pe bătrânul demnitar otoman, greu încercat de destin, kismet, într-o manieră picturală, de o nobleţe aparte, parcă certând, prin atitudine, toate prejudecăţile omenirii!

La urma urmelor, mesajul acesta ar fi, din totdeauna: Iubirea poate învinge!

Ochii străzilor gălăţene (I - Dogăriei)

Vindecare de taine? Alina Marieta Ion, poezie handmade...

În avanpremiera primei ediţii a Salonului Axis libri 2019, din ziua de joi, 14 februarie, un fragment dintr-o cronică mai amplă la a doua carte a Alinei Marieta Ion:

Dacă în plan metafizico-mistic, poeta Alina Marieta Ion declară (cu seriozitatea oricărui singuratic poem!, aşadar relativ!) că nu mai face nimic, doar se mută dintr-un vis în altul până când o să ajungă să-i zică tot lui Dumnezeu („Practica incertitudinii”, p.38), în privinţa liricii, ca vehicul luminat înspre supra-înţelegerea destinului care poate îndemna la wu wei, la practica zen, se practică o anume certitudine, aceea a existenţei Frumuseţii, indiferent de tragedia condiţiei umane:

„Pietre cu muşchi/ se ridică în aer/ şi din ele curg izvoare.// capre negre coboară/ lângă nori/ şi peste noapte/ razele de lună/ îţi sărută picioarele,/ te simţi/ nevătămat.” (p.39)

Frumuseţea şi ca Adevăr, care te poate frige în suflet precum liniştea (p.40), care ne poate aminti că în lumea noastră suntem doar nişte trecători, nişte musafiri, putând contempla, dacă nu distrugem Natura, pur şi simplu:

„Uscăciunea din fântâni/ se prelinge direct pe cerul liber.” (p.40) La un moment dat chiar se face apel la un „Principiu eco”, poate din unele puncte de vedere s-ar putea vorbi despre poezia eco a Alinei Marieta Ion. „posedăm natura/ şi-o siluim/ ca pe ultima femeie a lumii/ dar ea rabdă/ ca la fiecare facere grea/ căci ştie că aşa o să întinerească/ pe veci/ sau o să scufunde lumea.” (p.68)

Între „izvoare” şi „seceta cumplită”, pe „drum dintre zi şi noapte”, poeta este prinsă de fapt între Viaţă şi Raţiune, sau, dacă vreţi, între Raţiune şi Simţire, fără a ne referi direct la romanul lui Jane Austen, Adevărului Minţii acordându-i-se Atenţia cuvenită...