Azi, la Galaţi, Augustin Cupşa se întoarce! Cu un Păsărar, doi, trei şi alte câteva enigme!

Fotografie de pe adresa de fb al Librăriei Humanitas Galaţi

Augustin Cupşa se întoarce la locul crimei de lansare de carte, cu alte mari bucurii şi alte tristeţi la fel de mari! Altă librărie, alte ierburi!

În premieră, câteva fragmente dintr-o recenzie a subsemnatului, care va fi publicată în întregime pe Bookhub.ro:


Păsări şi oameni sau... 

Titlul prezentării mele are o anume legătură cu un roman care, iniţial, ar fi trebuit să se numească „Something that happened”, devenit celebru cu denumirea de „Of Mice and Men”, scriitorul fiind nobelizatul din 1962, John Steinbeck… Desigur, în „Şoareci şi oameni”, titlu sărăcit în limba română, nu avem de-a face cu nişte copii sau adolescenţi, cel mult cu un personaj sărac cu duhul, rămas în mintea copiilor, şi poate cu infantilismul în comportament al altor personaje… Dar s-ar mai găsi nişte asemănări, nu obligatoriu esenţiale, precum observaţia că titlul cu şoarecii a fost dat după nişte versuri ale lui Robert Burns,  din „To a Mouse” (Unui șoarece): „The best laid schemes o' mice an' men / Gang aft agley.”, care, traduse, ne lămuresc astfel: „cele mai bune planuri ale șoarecilor, ca și ale oamenilor, adesea se risipesc.”

Augustin Cupşa nu scrie despre nişte planuri ale unor păsări fabuloase, nici măcar despre planurile unor păsări banale sau mai puţin banale, dar despre proiectele unor aproape adolescenţi, stă să le iasă la unii buletinul, dar nu numai, la urma urmelor la păsări se gândesc mulţi, proiecte legate de capturarea unui număr cât mai mare de păsări, pentru care s-ar fi primit nişte bani (misterul destinaţiei înaripatelor, dacă nu ţineţi cont de coperta a IV-a, este dezlegat spre sfârşit de carte), despre aceste „proiecte” este şi nu este în carte!

Cert este că la un moment dat se face o apropiere între oameni şi păsări şi nu întâmplător naratorul este un puşti poreclit „Pisică”! Deşi sunt alţii mai motani decât el, ca să ne referim la o cunoscută fabulă în care unii căţei sunt mai câini decât alte potăi! Aşa cum alţi grauri sunt mai grauri decât alţi… grauri:

„Pe grauri nu poţi să-i ţii departe unul de altul, dar şi dacă-i laşi împreună imediat se-ncaieră şi sar să se ciupească de beregată. Când nu ştiam treaba asta îi lăsam împreună în coş şi ne-am dat seama că-s tare afurisiţi după ce i-am găsit morţi pe cei mai mulţi dintre ei. Nu-s nişte păsări bune şi dacă scot nişte triluri simpatice n-o fac de veselie. Pur şi simplu, ca şi noi, se ademenesc şi-şi trag ţeapă unii altora.” (pp.151-152)

Personaj principal ar fi, pe lângă Edi, la care voi reveni, cândva, poate mai… pe larg, pe lângă „gaşca” dintr-un cartier mărginaş al Craiovei, pe lângă Prietenia dintre Edi şi Pisică, aşadar personaj principal ar fi o nenumită Pasăre a Nostalgiei (după nişte „zile bune”), naraţiunea putând fi considerată, aşa cum apare iarăşi pe Coperta IV, salingeriană, deşi în hermeneutică este deja un truc comun să te raportezi la personajul narator din „De veghe în lanul de secară” când vrei să te referi la un adolescent povestitor…

Dacă este să ne referim şi la pierderea inocenţei, am putea să ne apropiem şi de „To Kill a Mockingbird” (filmul ia Oscarul în 1962, când Steinbeck ia Nobelul) şi aici, exagerând mai mult decât evident, putem vorbi şi despre… rasism, ţinând cont că un pui de ţigan ia o bătaie soră cu moartea, dar nu pe criterii rasiste, ci pe criterii care ţin de respectarea vieţii în general, a vieţii păsărilor în particular… Ca atmosferă, aş putea să mă refer şi la „Băieţii de pe strada Pal”, un roman azi aproape uitat. De ce nu şi la „Travesti” de Cărtărescu sau alte fragmente ale lui din „Orbitor”!? Dar poate exagerez şi aici. Cupşa e Cupşa!

Revenind la „zilele bune”, mai citez un fragment, de la pagina 148:

„M-am gândit la zilele de vară cu Edi, când mergeam noi doi şi Larisa la ştrand, pe Titulescu, şi ne bălăceam, şi el m-a învăţat cum să stai pe spate fără să faci aproape nimic, decât să pluteşti, şi pluteam aşa prin apa şi prin orele limpezi şi perfecte, şi ce bine era să faci pluta, să stai pe apă fără să dai prea mult din mâini şi din picioare, nici să te duci în jos, dar nici să înoţi într-o direcţie, să fii la jumătatea drumului între fundul apei şi cerul albastru, zilele alea bune pe care le-am avut toţi trei, şi pentru o clipă mi s-au părut încă atât de aproape că, dacă am fi întins mâna, am fi putut să le apucăm din nou şi să le ţinem pe loc.”

„Zilele bune”, ale marelui Gatsby sau ale micului Pisică, sunt acelea care au o anumită lumină, aici Lumina Olteniei, a Sudului despre care Augustin Cupşa scrie undeva, pe o clapetă:

„Acum sunt departe de casă, dar şi acolo m-am simţit de prea multe ori înstrăinat, nefiind tocmai de-al locului. Craiova a rămas unde am lăsat-o, părăsită în mijlocul câmpiilor cu buruieni şi mărăcini, cu drumuri prăfuite, cu şine de tren care sclipesc în soarele ucigător, iar timpul ei stă odată cu lucrurile deja trăite. Am scris despre Sud pentru că Sudul e o stare, şi chiar dacă pleci de acolo, Sudul vine cu tine oriunde te-ai duce.”

O altă viziune a Porţii turceşti din Galaţi: Florian Doru Crihană

În germană, şi al doilea gazel al lui Sarî Saltuk Baba...

Babadag, septembrie 2015

II.

Ruf'ich den Traum als Djinn, aus anderer Lampe von Aladdin

Unter der vollen Sonne des festlichen Babadag halte ich ihr Sein

Wie eine Wolke, die als Winddrachen sich nennt, aus Seidengebet,

Jenseits aller Zeit sende ich ihn hinaus zum Dichter oder zum göttlichen Sultan

Aus dem Traum schmiede ich voll Liebe Buch, Gedicht, Cami

Ich wache zum süßen Leben auf, anders, als ich klar

Würde mich selbst vom Minarett anrufen, um einen Seelenteppich auszubreiten

Eure Hohlhände, eure Stirnen einzusammeln, für eine seltene, volle Mahlzeit

Auf Koyun Baba, Adı güzel, wo Schatten das Licht tanzen

Die Freude Allahs, das Murmeln der Vorfahren aus der Fülle.

II.

Dacă eu chem vis ca pe-un djin din altă lampă d-Aladin

Sub soarele plin al Babadagului solemn, fiinţa-i ţin

Ca pe un nor zicându-şi zmeu, de mătase rugăciune,

Dincolo d-orice timp îl trimit, la poet or sultan divin

Din vis făuresc cu iubire carte, poem, geamie

Mă trezesc la un pui de viaţă altfel, de parcă eu, senin

M-aş chema tot eu din minaret, să-ntind covor de suflet

Palmele, frunţile voastre s-adun, pentru ospăţ rar, deplin

Pe Koyun Baba, Adı güzel, unde umbre dansează lumina

Bucuria lui Allah, murmurul strămoşilor din prea plin.

 

De 8 Martie, ceva de suflet...

Patru ore de eternitate

Angela Baciu, Charli. Rue Sainte-Catherine 34, Bucureşti, Integral, 2017

Cu aceeaşi dezinvoltură şi eleganţă lirică din „Hotel Camberi”, Angela Baciu propune un moment special, patru ore de eternitate (Poate ar trebui să scriu cu E mare, Eternitate, dar să fim precauţi, metafizic vorbind!), o invitaţie la cafea şi nu numai pentru un Nietzsche rătăcitor, care credea în eterna reîntoarcere, mai mult sau mai puţin, şi care îţi imagina un comandament conform căruia trebuie să-ţi imaginezi că ai putea fi prins într-o buclă temporală de o zi, şi după acest principiu să-ţi organizezi fiecare zi din viaţa ta, să fie o zi plăcută, perfectă la care ai putea să te întorci mereu şi mereu…

Scrie despre aceasta şi Milan Kundera în „Insuportabila uşurătate a fiinţei” şi Angela Baciu, care ştie cu siguranţă de acele episod, găseşte în viaţa sa recentă…patru ore pe care le-ar repeta, probabil, dacă ar putea, în paradisul său particular.

Patru ore pe Rue Sainte-Catherine, nr. 34, la „Charli” o boulangerie din Bruxelles! Într-un fel, întreaga carte stă sub semnul magic al cifrei patru, dacă ne raportăm la un fragment din textele de început (p.8):

„Apropos, cândva am citit într‑o revistă pentru femei, din acelea în care găseşti reţete de amor, sau cum să învăţăm să folosim rujul corai, unde e iubitul tău când tu eşti la serviciu, sau 5 secrete pentru o relaţie reuşită. Nu mai spun de paşii pentru a avea un orgasm reuşit, sau slăbeşte cu dieta minune x. Dar, să revin că m‑am luat cu vorba, vă spuneam că am citit într‑o revistă cum se prepară un croissant cu unt (ştiu, e şi preferatul Norei): nu ştiu dacă e reţeta cea mai bună.

Ingrediente: 120 ml lapte cald, 25 grame drojdie proaspătă (sau 7 grame drojdie uscată), 3 linguri zahăr (45 grame). 250 g făină, o linguriţă sare, 150 grame de unt.

Mod de preparare:

Într‑un castron mare se pisează drojdia proaspătă şi apoi o amesteci bine cu zahărul. Adaugi laptele călduţ şi dai deoparte. Aveţi răbdare. Într‑un bol separat, amesteci făină cu sarea, apoi cu untul tăiat cubuleţe şi după ce le‑ai omogenizat, torni amestecul de lapte cu drojdie, şi îţi va ieşi un aluat vârtos, pe care apoi îl înveleşti într‑o folie de plastic. Îl laşi vreo 30 de minute la frigider. Scoţi aluatul din frigider şi îl întinzi bine într‑o foaie, pe care apoi o împătureşti şi o întinzi din nou. Repeţi operaţiunea de împăturire şi întindere a aluatului de (nu mai mult, nu mai puţin) 4 ori. Apoi înveleşti aluatul, din nou, într‑o folie de plastic şi îl laşi la frigider peste noapte.

A doua zi:

Întinzi aluatul într‑o foaie dreptunghiulară pe care o tai în triunghiuri, pentru a le rula apoi, în formă de croissant, după care le pui în tava de cuptor, pe o hârtie de copt şi le laşi 2, 3 ore…”

Precum se observă, frumoasa prietenie dintre Nora Iuga şi Angela Baciu continuă şi aici, literar vorbind, deoarece acest punct de vedere ne interesează:

„Apoi am învăţat să număr minutele. Fără grabă. De parcă toată viaţa mea s‑ar fi strâns în această zi. Cu toţi oamenii care intră şi ies din prăvălie.”

Şi mai ales cu toate gândurile.

Şi despre „regele meu”, probabil regretatul Rege Mihai, căruia i se aduce un omagiu pios:

„nu ştiu de ce mă gândesc acum la regele meu.

când am dat mâna cu el m‑am fâstâcit

ca un copil.

mâna grea mi‑a strâns degetele a zâmbit uşor

mi‑am dus un picior la spate

şi mi‑am îndoit genunchiul

voiam să mă fac mică

aşa ca alice în ţara minunilor

să fie vreo douăzecişicevadeanideatunci

îmi plăcea să îl privesc

stătea drept în faţa aparatului de fotografiat

eu în rândul 2 cu sacou roşu

şi cămaşă cu dungi albe

fotografia asta o port cu mine peste tot.”

„Totul” începe la orele 14, într-o zi oarecare a Eternităţii, la şi cinci începe o ploaie torenţială, încet, încet, minutele, gândurile, oamenii vii şi cei mai vii decât viii, aşadar, intră în poeme: pe lângă Rege, mama, apoi, la şi douăzeci, bunica Sofia:

„nu am cunoscut‑o.

dar o văd

cum intră pe uşă la charli.

câinele ei bătrân şi şchiop cunoaşte drumul

88 de riduri duc toate la casa ei.

în fiecare zi cere

baghete tradiţionale cu cereale. nimic altceva.

nu se grăbeşte. desface sacoşa albastră

de rafie şi înghesuie pâinea. deasupra aşează

poşeta cu margine metalică. la modă în timpul războiului.

mâinile îi tremură uşor.

la charli e cald

vin unii. ies alţii.

numără restul. aceleaşi gesturi

în fiecare zi. nu se teme de ploaie

câinele şchiop o păzeşte.” (p.14)

Potopul continuă la şi „33”, fanteziile se coc „la fără zece”:

„prin uşa de sticlă se văd cuptoarele de pâine

din boulangeria belgiană.

patiserul, în halat alb şi mânecile suflecate

pare că ştie ce are de făcut. e atât de serios

de parcă s‑ar pregăti de o operaţie grea.

aşează tăvile pe rafturi

le face loc altora.

îşi pune mănuşile,

scoate pâinea fierbinte

din cuptor. aburii,

ei, aburii mă duc acasă

la vatra din pământ de ţară.

închid ochii. pâinile

sar de colo colo înghesuite fiecare

îşi caută locul. unde vor ajunge azi

o rafală de vânt deschide uşa

aerul rece intră nepoftit şi geamurile se aburesc

nu mai văd nimic prin lentilele ochelarilor.

pe vârful pantofului o gărgăriţă.”

Şi în afară de magica buburuză, ce să vă mai doresc: pain au chocolat, le tortillon, la croix de Savoie, le Suisse raisin, la brioche au chocolat, le craquelin… Şi câte un sejur fabulos la Paris, Coasta de Azur, Bruxelles… City break să fie!

La cartea Angelei Baciu  voi reveni, cât de curând...