Patru ore de eternitate
Angela Baciu, Charli. Rue Sainte-Catherine 34, Bucureşti,
Integral, 2017
Cu aceeaşi dezinvoltură şi eleganţă lirică din „Hotel
Camberi”, Angela Baciu propune un moment special, patru ore de eternitate (Poate
ar trebui să scriu cu E mare, Eternitate, dar să fim precauţi, metafizic
vorbind!), o invitaţie la cafea şi nu numai pentru un Nietzsche rătăcitor, care
credea în eterna reîntoarcere, mai mult sau mai puţin, şi care îţi imagina un
comandament conform căruia trebuie să-ţi imaginezi că ai putea fi prins într-o
buclă temporală de o zi, şi după acest principiu să-ţi organizezi fiecare zi
din viaţa ta, să fie o zi plăcută, perfectă la care ai putea să te întorci
mereu şi mereu…
Scrie despre aceasta şi Milan Kundera în „Insuportabila
uşurătate a fiinţei” şi Angela Baciu, care ştie cu siguranţă de acele episod,
găseşte în viaţa sa recentă…patru ore pe care le-ar repeta, probabil, dacă ar
putea, în paradisul său particular.
Patru ore pe Rue Sainte-Catherine, nr. 34, la „Charli” o
boulangerie din Bruxelles! Într-un fel, întreaga carte stă sub semnul magic al cifrei
patru, dacă ne raportăm la un fragment din textele de început (p.8):
„Apropos,
cândva am citit într‑o revistă pentru femei, din acelea în care găseşti reţete
de amor, sau cum să învăţăm să folosim rujul corai, unde e iubitul tău când tu
eşti la serviciu, sau 5 secrete pentru o relaţie reuşită. Nu mai spun de paşii
pentru a avea un orgasm reuşit, sau slăbeşte cu dieta minune x. Dar, să revin că
m‑am luat cu vorba, vă spuneam că am citit într‑o revistă cum se prepară un
croissant cu unt (ştiu, e şi preferatul Norei): nu ştiu dacă e reţeta cea mai
bună.
Ingrediente:
120 ml lapte cald, 25 grame drojdie proaspătă (sau 7 grame drojdie uscată),
3 linguri zahăr (45 grame). 250 g făină, o linguriţă sare, 150 grame de unt.
Mod de
preparare:
Într‑un
castron mare se pisează drojdia proaspătă şi apoi o amesteci bine cu zahărul.
Adaugi laptele călduţ şi dai deoparte. Aveţi răbdare. Într‑un bol separat,
amesteci făină cu sarea, apoi cu untul tăiat cubuleţe şi după ce le‑ai
omogenizat, torni amestecul de lapte cu drojdie, şi îţi va ieşi un aluat
vârtos, pe care apoi îl înveleşti într‑o folie de plastic. Îl laşi vreo 30 de
minute la frigider. Scoţi aluatul din frigider şi îl întinzi bine într‑o foaie,
pe care apoi o împătureşti şi o întinzi din nou. Repeţi operaţiunea de împăturire
şi întindere a aluatului de (nu mai mult, nu mai puţin) 4 ori. Apoi înveleşti
aluatul, din nou, într‑o folie de plastic şi îl laşi la frigider peste noapte.
A doua zi:
Întinzi aluatul într‑o foaie
dreptunghiulară pe care o tai în triunghiuri, pentru a le rula apoi, în formă
de croissant, după care le pui în tava de cuptor, pe o hârtie de copt şi le laşi
2, 3 ore…”
Precum se observă, frumoasa
prietenie dintre Nora Iuga şi Angela Baciu continuă şi aici, literar vorbind,
deoarece acest punct de vedere ne interesează:
„Apoi am învăţat să număr minutele. Fără grabă. De parcă
toată viaţa mea s‑ar fi strâns
în această zi. Cu toţi oamenii care intră
şi ies din prăvălie.”
Şi mai ales cu toate gândurile.
Şi despre „regele meu”, probabil regretatul Rege Mihai,
căruia i se aduce un omagiu pios:
„nu ştiu de ce mă gândesc acum la regele meu.
când am dat mâna cu el m‑am fâstâcit
ca un copil.
mâna grea mi‑a strâns degetele a zâmbit
uşor
mi‑am dus un picior la spate
şi mi‑am îndoit genunchiul
voiam să mă fac mică
aşa ca alice în ţara minunilor
să fie vreo douăzecişicevadeanideatunci
îmi plăcea să îl privesc
stătea drept în faţa aparatului de fotografiat
eu în rândul 2 cu sacou roşu
şi cămaşă cu dungi albe
fotografia asta o port cu mine peste tot.”
„Totul” începe la orele 14, într-o zi oarecare a
Eternităţii, la şi cinci începe o ploaie torenţială, încet, încet, minutele,
gândurile, oamenii vii şi cei mai vii decât viii, aşadar, intră în poeme: pe
lângă Rege, mama, apoi, la şi douăzeci, bunica Sofia:
„nu am cunoscut‑o.
dar o văd
cum intră pe uşă la charli.
câinele ei bătrân şi şchiop cunoaşte drumul
88 de riduri duc toate la casa ei.
în fiecare zi cere
baghete tradiţionale cu cereale. nimic altceva.
nu se grăbeşte. desface sacoşa albastră
de rafie şi înghesuie pâinea. deasupra aşează
poşeta cu margine metalică. la modă în timpul războiului.
mâinile îi tremură uşor.
la charli e cald
vin unii. ies alţii.
numără restul. aceleaşi gesturi
în fiecare zi. nu se teme de ploaie
câinele şchiop o păzeşte.” (p.14)
Potopul continuă la şi „33”, fanteziile se coc „la fără zece”:
„prin uşa de sticlă se văd cuptoarele de pâine
din boulangeria belgiană.
patiserul, în halat alb şi mânecile suflecate
pare că ştie ce are de făcut. e atât de serios
de parcă s‑ar pregăti de o operaţie
grea.
aşează tăvile pe rafturi
le face loc altora.
îşi pune mănuşile,
scoate pâinea fierbinte
din cuptor. aburii,
ei, aburii mă duc acasă
la vatra din pământ de ţară.
închid ochii. pâinile
sar de colo colo înghesuite fiecare
îşi caută locul. unde vor ajunge azi
o rafală de vânt deschide uşa
aerul rece intră nepoftit şi geamurile se aburesc
nu mai văd nimic prin lentilele ochelarilor.
pe vârful pantofului o gărgăriţă.”
Şi în afară de magica buburuză, ce să vă mai doresc: pain au
chocolat, le tortillon, la croix de Savoie, le Suisse raisin, la brioche au
chocolat, le craquelin… Şi câte un sejur fabulos la Paris, Coasta de Azur,
Bruxelles… City break să fie!
La cartea Angelei Baciu voi reveni, cât de curând...
