Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Fantezia aztecă

 

I

Huitzilopochtli a pus ochiul pe mine

a zâmbit ca în fiecare dimineaţă

ş-apoi m-a jucat

cu Tezcatlipoca

la inima iubitei depărtate

ochii ei negri s-au rostogolit

ca nişte zaruri ori ca nişte pietricele din oasele iubirii:

apoi zeii au citit

despre foamea inexplicabilă a sufletului

după cuvintele altui suflet

P.S. Ca să nu se mai spună că am doar inspiraţie grecească, turcească, niponă (încă nu aţi văzut haiku şi tanka!), arăbească...

Cei frumoşi şi cei buni

Cristian Fulaş, Cei frumoşi şi cei buni, Polirom, 2017

Doar cu un titlu fitzgeraldiano-cohenian ( The Beautiful and Damned, respectiv Beautiful Losers), cea mai nouă carte a lui Cristian Fulaş, quasi-neocioraniană (poate în genul acesta ar fi scris un Cioran al noului mileniu!), ţi se poate prezenta ca un produs… Elon Musk, gata de trimis pe Marte (ca avertisment pentru viitorul… marţienilor de origine pământeană)! O mână de carte, cu cinci degete, toate detaşabile, dar „legate” printr-un circuit nervos încă uman, cu o osatură sceptică (opusă oarecum  optimismului aproape pedagogic al sud africanului, devenit şi american, şi canadian, din punct de vedere al cetăţeniei):

„Ştiu, mă crezi nebun, dar epoca lucrurilor a luat de mult locul epocii oamenilor. Iar eu mă voi face profetul ei. Voi scrie direct Apocalipsa, doar că nimic nu va fi tragic în ea. Apocalipsa mea va fi un elogiu, un act de supunere, înţelegerea din urmă a faptului că noi, oamenii, am pierdut lupta şi trebuie să ne retragem."

Fragmentul de mai sus este dintr-un fel de scrisoare, care este al cincilea text, „În celălalt loc, cu o spaimă perpetuă”, unde un fel de Mircea Cărtărescu paralel (precum personajul din „Solenoid”), pardon, un fel de (alt) Cristian Fulaş, cu fineţuri şi delicatese teoretic literare, explică o anume raportare la… Zeitgeist şi scris-literatură-manuscris-carte, ca să nu mai spunem, auzim (de)… Voci: „Astfel, fie că vorbim despre o voce descriptivă sau adresativă, pentru a spune pe nume instanţelor diferite de persoana întâi, mărcile ei sunt doar vectori adăugaţi în timpul redactării, nicidecum instanţe ale vocii primare, cea care face textul să fie. Vocea care face literatura e întotdeauna anterioară limbajului clar, definit gramatical. Ea e ca o lavă nediferenţiată din care mai apoi, prin intermediul semanticii şi gramaticii, se naşte ceea ce numim – atât de impropriu uneori – textul.” (p.155)

Scrie O.Nimigean pe coperta a IV-a:

"Proza lui Cristian Fulaş (mai corect ar fi să spun «scrisul», pentru că sîntem, în cazul său, la limita fixării în gen) este o întîlnire neaşteptată a unei acuităţi teoretice «bolnăvicioase», de şcoală post-structuralistă (cu Derrida pe drapel), aşadar trăind din obsesia nu a tetra-, ci a dodecapilectomiei textuale, cu o experienţă de viaţă la fel de «bolnăvicioasă», ce însumează trauma existenţială, adicţia, recuperarea antieroică, dar nu mai puţin miraculoasă, alienarea, acedia, nihilismul subminat de autoderiziune – pînă spre zonele cele mai ascunse ale umanului."

Minaretul al treilea: Moscheea albastră

De departe, ca o jertfă imposibilă,

îmi gândesc palmele ridicate a rugăciune,

visând la atingerea zidului

minaretului

mă văd ca un grafitti păgân,

uitat, undeva sus,

scris totuşi de îngeri,

citit doar de îngeri,

cuvinte-fecioare

iertându-mă

ca un sultan

ienicerul rătăcit

prin gândurile cadânei favorite

'Dincolo de iarnă' de Isabel Allende | BookHUB

'Dincolo de iarnă' de Isabel Allende | BookHUB: La Humanitas Fiction, în seria de autor Isabel Allende, a apărut  un nou roman - „Dincolo de iarnă”, recomandat de Bookhub.ro și Gold Fm. Un roman aș

Moscheea albastră (II): Minaretul al doilea (fals dialog cu o cişmea)

amintirea are nevoie de lacrimi pentru a vedea

trecerea ta, poete, tot glumind cu eternitatea,

cea care râde sau zâmbeşte

de la începutul începuturilor:

Allah a surâs frumos şi atunci a apărut lumea,

idee a bunătăţii, a luminii, a căldurii potrivite,

a nopţii nopţii stelelor…

Allah a surâs ca un prunc şi atunci toate izvoarele lumii

şi-au visat existenţa, vorba lor cristalină:

povestea oamenilor

Allah le-a ascultat pe izvoare,

a ştiut atunci că sufletele oamenilor vor fi precum ele;

şi stele au aflat atunci despre

splendoarea cişmelelor, porţi povestind

despre cum oamenii şi izvoarele îşi celebrează frăţia,

unindu-se înainte de rugăciune

stele clipesc precum apa izvoarelor

prea curăţind ochi, frunţi, urechi, degete, mâini,

picioare, suflete, tăceri, alte vorbe, alte poveşti

Allah a surâs din nou

şi Şeherezada şi-a adus aminte

de cele 1001 şi una de nopţi ale Istanbulului:

din minaretul acesta ea nu le poate chema,

ea era din altă poveste…

 ....

lacrimile, ca nişte ochelari

prin care-l simţi mai bine pe Dumnezeu