Tuesday, September 5, 2017

Lansare de carte






O carte care nu merită ratată!

Să fii muza lui Cristian Pavel este cu adevărat o lovitură... literară! Un pariu cu eternitatea! Aşadar, să deconspirăm muzele! Vorba vine, eu am încercat şi cu decapitarea, dar n-a ieşit!
După cotropire ar urma... eşafodul!

Revin curând cu întreaga cronică la volum, cronică care a apărut deja în două locuri, dar fragmentat şi, mai ales, fragmentar!



Wednesday, August 30, 2017

Pe 1 septembrie... avem un an de zile!!!



poemul rafaelei

primul tău poem are 365 de versuri
a-ba, a-ba, a-ba, a-ba
zâmbetele, scâncetele, mârâiturile, ţipetele toate,
mau, mau

a-măi, a-măi, a-măi
tu ştii cum face leul
hrrroau

dansezi cu mâinile ridicate la The Bare Necessities,
Rag'n'Bone Man – Human, te-ai săturat, în sfârşit, de Boroboaţă,
primele tale prietene au fost
mama, o branulă, Sara
o pară şi Yumi, o kokeshi

oamenii îţi mai spun
ce băieţel, tu ştii mai bine decât peştii
din Arizona Dream
că eşti a treia inimă a lui tati
-el are inimi câte capete dragonul din povestea
Nimănui –

Dar trei inimi sunt cât cele trei vieţi
ale tatălui
pe care nu le-ar împărţi cu nimeni

Boof, boof, strigă poetul şi fetiţa se lipeşte
de salteaua patului
se face una cu fiinţa, ca o leoaică,
gângureşte şi râde în hohote când o moşmondeşti
şi o gâdili cu nasul tău de poet
căruia nu-i place să fie poet
 
apoi îţi întinde mânuţa să o ajuţi să coboare, să nu cadă
boof, boof

şi lumea i se întinde la picioruşe:
un covoraş, un hol, o altă cameră în care
jucăriile, cărţile te primesc
te cheamă

minnie şi mickey sunt noii tăi prieteni
şi încă nu ştii că pisicile pe care le iubeşti
strigându-le pe străzi
i-ar mânca, chiar desene animate fiind,
şi nici căţeii pe care îi saluţi dând din mână a pa pa
nu ştii că ar fugări sufletele de mâţă

eşti tu, ţâţa, ţâţa
şi gânguritul tău de început de lume,
gânguritul ca un râs de înger
exilat
un pic nervos
nesigur precum promisiunea nemuririi

şi păturica cu maimuţele, şi pătuţul cu girafe,
cele două cărucioare,
nanu, nana, Radu,
mamaie-tataie, mamaia Opi
şi restul universului, evident,
care te aşteaptă să-l cucereşti, pas cu pas

miună, miună, adică, traduc eu
pentru neiniţiaţi,
bună, bună!



Wednesday, August 23, 2017

Noul Cărtărescu?

Noul Cărtărescu?: Vacanţa mi-am încheiat-o începând a doua carte a lui Tudor Ganea. Am fost ca un boxeur care a fost trimis la podea de fiecare dată când se termina unul di

Tuesday, August 22, 2017

Chestionând dogmatica empatiei – „Against Empathy” de Paul Bloom

Chestionând dogmatica empatiei – „Against Empathy” de Paul Bloom: Lumea a devenit polivocală şi tulburătoare. Colapsul marilor ideologii nu a adus sfârşitul abulic şi prosper al istoriei, despre care vorbea Francis Fukuy

Wednesday, August 16, 2017

'Caliban și vrăjitoarea' de Silvia Federici | BookHUB

'Caliban și vrăjitoarea' de Silvia Federici | BookHUB: Profesoară universitară specializată în științe sociale, Silvia Federici este renumită pentru studiile sale interdisciplinare de filosofie, istorie și

„Nu fuita!”, esenţă tare de literatură!

„Nu fuita!”, esenţă tare de literatură!: Spiritual, te poţi gândi la… o religie a vitezei, în care trei video-evanghelii ar putea fi „Speed”, „Gone in Sixty Seconds”, „Run Lola run” (m

Friday, August 11, 2017

Două (sau mai multe) propuneri pentru weekend: să fugi sau să (te) levanteşti!

 Adrian Buzdugan, unul dintre mântuitorii lui Freddie, l-a înviat mai mult sau mai puţin de curând, într-un volum memorabil, intitulat chiar aşa, „Freddie” (deşi titlul nu spune mai nimic despre carte, dar poate fi un single reuşit, unul dintre şlagărele verii literare! https://cartearomaneasca.ro/produs/freddie/), mi-a dăruit, nu cred că împreună cu un mesaj subliminal ascuns, câteva cărţi, destul de recent: printre ele, „Să fugi!”, de Jean-Philippe Toussaint !

Jean-Philippe Toussaint, fotografie de Madeleine Santandrea, sursa Wikipedia

Tradusă la noi de Emil Paraschivoiu, 2007, Editura Leda!
Trebuie să recunosc: nu ştiam de musiu! Belgiano-francezo-universal, scriitor, cineast, fotograf! Cartea am citit-o la mare, dar deloc pe fugă: o revelaţie! Documentarea am făcut-o după ce m-am întors de la Eforie (Nord) şi am descoperit că este o tetralogie, „Ciclul Mariei” (asta e!), din care a apărut în limba română doar „Să fugi!” (2007), a doua carte, celelalte două, ultimele, fiind publicate în Franţa în 2009 şi 2013. Prima era „Să iubeşti!” (2002), trebuia, evident, să urmeze, „Să fugi!” (2005 în Franţa), apoi „Adevărul despre Marie” (Maria, da!) şi „Goală” (sau „Nudă”!)!
Dar nu vă fie teamă să alergaţi! Este aici şi o pledoarie pentru body building intelectual, sic! Poate fi citită şi fără celelalte! Eu n-am păţit nimic!
Spiritual, te poţi gândi la… o religie a vitezei, în care trei video-evanghelii ar putea fi „Speed”, „Gone in Sixty Seconds”, „Run Lola run” (mai sunt şi altele, dar viteza memoriei mele prinde doar atât la minut!), dar mai aproape de adevăr ar fi să te gândeşti, atmosferic vorbind, sic, la un „Lost in translation” tratat quasi-camusian!
Japonia este aici înlocuită cu China, Algerul cu insula Elba, Scarlett Johansson este, de fapt, chiar o chinezoaică, pre numele ei LI Qi, cu ea personajul aproape că are o relaţie, o aventură, în spaţiul mediteranean nu mai este o mamă moartă, ci un tată, şi mai ales o iubire care se străduieşte să învie, iubirea dintre personajul masculin narator şi Marie, europeanca...
„Lost in translation” apăruse în 2003, ca spirit filmul era al Sofiei Coppola, „aventura chinezească” din „Să fugi!” ocupă cam jumătate ( aproape 2/3 după alte numărători) din carte, care a primit Premiul Médicis şi despre care Jean-Claude Lebrun, în „L’Humanité”, scria: „În universul mondializat (n.n.:sic!, probabil a vrut să spună minimalizat, adus la stadiul de „sat al celor care îşi permit să-l stăpânească”; sau poate „globalizat”), J.-P. Toussaint ia în derâdere limitele convenţionale ale spaţiului şi timpului. Face să survină o lume în acelaşi timp vastă şi restrânsă în care elementele disparate ale realităţii se încrucişează cu viziuni, fantasme şi angoase.”
Dacă vreţi, este o carte subtilă! Scriu, deja am scris mult despre ea. Cât de curând veţi citi întreg textul! Şi se mai merită scris!
Este şi despre fuga amintirilor, a uitărilor, a micilor coşmaruri existenţialiste pe care ţi le dăruieşte viaţa în general, precum într-o pagină demnă de o altă mare crăpelniţă, dar mult mai subtilă: „Platoul se oprise, şi, privind în faţa mea felurile dispuse pe masă în diferite farfurii lungi, porc tocat cu ardei roşu, rinichi, peşte descărnat din care nu mai rămăsese decât şira spinării, limbi de raţă care se marinau într-un rest de sos brun, întregi, complete, care fuseseră pesemne prelevate în toată mărimea lor, începând din fundul gâtului raţelor şi care plecau de la laringe pentru a se lărgi şi a deveni lungi şi subţiri la capătul lor, am simţit deodată cum mi se face greaţă, asociind fugar una dintre aceste mici limbi moarte cu limba lui Li Qi – şi această imagine înspăimântătoare, pe care, odată apărută, am încercat să o alung, veni să întunece şi oarecum să învenineze amintirea momentelor de plăcere şi tandreţe petrecute cu care rămăsesem din contactul real cu limba lui Li Qi în gura mea azi-noapte în tren, şi, acestei amintiri totuşi delicioase, i se substitui atunci o senzaţie de dezgust, de silă, de revulsie fizică, senzaţia concretă şi aproape gustativă de a fi avut azi-noapte în gură, mobilă şi răsucindu-se voluptuos în jurul propriei mele limbi, una dintre aceste mici limbi de raţă lungi şi subţiri de-un roz bătând în cafeniu închis, presărată cu papile gustative albe şi aspre.” (p.82)
Evident, de aici plecând, Toussaint este… anti-proustian! Dar avem de găsit măcar o căutare a unei iubiri… pierdute, de fapt două, una de fast food chinezesc, alta tradiţional europeană (Elba este, nu-i aşa, lângă Corsica!), cea de-a doua prezentându-se, după înmormântare (superbe imaginile de la ceremonie şi de pe drumul de la biserică la cimitir, sau de acasă la cimitir, cu Marie călare! „Pusese şaua pe o iapă a tatălui ei, şi, într-unul dintre  acele gesturi de nebunie de care era capabilă, de paradă, de cutezanţă şi de bravură, ea, care nu se urca pe cal, ea care nu făcea călărie, ănsoţise dricul călare”, p153), când cei doi merg cu maşina, şi el o roagă pe femeie, orbit de soare, să-i dea ochelarii ei protectori: „Şi-i scoase de la ochi şi mi-i puse chiar ea pe nas, într-un gest care ar fi putut fi tandru, dar care, ca toate gesturile tandre pe care le schiţăm astăzi, se termină printr-un dezastru şi o confuzie (…) de parcă de acum înainte nu ne mai puteam apropia unul de altul,şi nu ne mai puteam iubi, decât înfoindu-ne şi bruscându-ne reciproc.” (p.177)
Şi dacă tot scriam despre „poveştile efemerului”, câteva detalii despre biografia lui Marie (p.164) îmi confirmă oarecum intuiţia, apropo de estetica Occidentului avant la Lady Gaga şi la aproape 15 ani după „The Physical Impossibility of Death in the Mind of Someone Living” a lui Damien Hirst: „În urmă cu câţiva ani, Marie crease o colecţie de rochii din şerbet ce se topeau pe trupurile manechinelor şi se amestecau cu carnea lor sub forma unor firişoare lichide, tabac blond şi trandafir ofilit. Era una dintre operele sale emblematice, o colecţie a efemerului, o primăvară-vară archimboldescă, îngheţate, şerbeturi, granita, frulatto şi frape, care se topeau pe cărnurile dezgolite ale modelelor, de-a lungul umerilor şi pe contururile şoldurilor, pe pielea lor devenită carne de găină şi pe vârfurile sânilor lor întărite de frig.” (p.164)

*

În cu totul altă ordine de idei, dacă nu vrei să mai alergi, te poţi opri să asculţi „Patru porţi”, un album de muzică tradiţională anatoliană, un album aproape lansat la Galaţi, cu ocazia simpozionului intitulat „Muzica veche tradiţională – Influenţa muzicii turceşti asupra celei din Balcani” (din 8 iulie), organizat de către Asociaţia pentru Promovarea patrimoniului Cultural Galaţi (preşedinte Nelu Stase) şi Uniunea Democrată Turcă din România, filiala Galaţi (preşedinte Gulten Abdula Nazare şi vicepreşedinte Sali Erol), în parteneriat cu Universitatea de Jos şi Casa de Cultură a Studenţilor.
Interpreţii, Nesrin Ulusu şi Ali Riza Erdogan ( Yanarîm yanarîm  sau https://www.youtube.com/watch?v=ci9ywIU5i98), au fost prezenţi şi ei la Galaţi, Ali Riza Erdogan chiar a prezentat o lucrare binevenită, „Locul muzicii populare turceşti şi influenţa ei în Balcani”, în cadrul festivalului „Cantemir”, aflat la a doua ediţie, care s-a desfăşurat în paralel cu simpozionul, cei doi susţinând şi un mini concert, care a fost primit cu multă căldură.
Ali Riza Erdogan, născut la 24 decembrie 1970, la Sivas, care este şi psiholog, având un cabinet la Istanbul, a şi stat în România, la Brăila, vreo şapte ani; Nesrin Ulusu, născută, din ce am înţeles în 1974, la Hamburg, este nepoata de unchi a unei celebrităţi în domeniul muzical, Celal Ulusu.
Muzica celor doi îţi poartă imaginaţia către un tărâm magic, exotic cu măsură, leagăn al atâtor civilizaţii: Anatolia! Iubire, sacralitate, umanism – iată trei cuvinte cheie pentru o oră de cântece care îţi vor reveni în memorie, fredonându-le când te aştepţi mai puţin!

Levantim, levantim, lumea chiar este un sat ceva mai mare pe care cu avionul, povestea sau muzica îl putem străbate degrabă!
Participanţi la simpozionul dedicat influenţei muzicii vechi turceşti