Wednesday, October 30, 2019

Istanbul, poetul întâlneşte spiritul dervişului: ICR Dimitrie Cantemir

Gulten Abdula, Mama turcilor din Galaţi

Cu Nadia Tunsu, directorul ICR Istanbul şi poetul Mesut Şenol

Adi G.Secară-Halilbey lansat la Institutul Cultural Român din Istanbul

În ziua de 17 octombrie 2019, zi proclamată drept Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial în anul 2013, prin ordin al ministrului culturii (Daniel Barbu atunci), dar aleasă întâmplător ca zi a evenimentului, începând cu orele 19,00, la sediul Institutului Cultural Român Dimitrie Cantemir, pe strada Siraselviler nr. 17, la doi paşi de pitoreasca Piaţă Taksim, din Districtul Beyoğlu din Istanbul, s-a lansat a doua ediţie a volumului de poezie „Şair, dervişlere sesleniyor/ Poet chemând derviş”, autor Adi G. Secară Halilbey. Este vorba de un volum bilingv, traducerea în limba turcă aparţinând poetei Emel Emin, prima ediţie apărând la Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos din Galaţi, cea de-a doua purtând girul editorului şi scriitorului Petre Rău.
După lansarea de succes din aprilie de la Constanţa, cu participarea E.S. domnul Sulhi Turan, Consul General al Republicii Turcia, la Istanbul cartea a fost prezentată de doamna Gulten Abdula, preşedintele Centrului de Cercetare, Dezvoltare, Educație și Cultură Turcă „Dunărea de Jos” şi preşedinte al Filialei Galaţi a Uniunii Democrate Turce din România, întâlnirea cu cititorii, scriitorii, istoricii, jurnaliştii, (sala fostului conac Musurus Paşa dovedindu-se neîncăpătoare), fiind moderată de doamna Nadia Tunsu, directorul ICR Istanbul, care a prezentat şi opera de până acum a scriitorului, intuind faptul că în ceea ce priveşte Poezia, istoria, cultura şi spiritualitatea turcă au constituit o nouă sursă de inspiraţie pentru scriitorul care se dedicase în ultimii ani doar criticii de întâmpinare, prozei şi teatrului.
S-a subliniat că „Poezia autorului abordează teme poetice aparținând literaturii și culturii universale cu incidență sensibilă asupra spațiului cultural și geografic, în care activăm.
Din această perspectivă, volumul lansat reprezintă un exemplu însemnat de apropiere între culturi, printr-un limbaj poetic luminos și profund, menit să accentueze un trecut comun ce leagă cele două civilizații.”
S-au recitat poeme din carte, lecturând atât scriitorul, în limba română, cât şi Gulten Abdula, poeţii Osman Bozkurt, Mesut Şenol, în limba turcă; au mai participat la discuţii, printre alţii, Süheyl Çobanoğlu, jurnalist şi preşedinte al Centrului de Studii Strategice Rumelia Balkan, jurnalistul şi profesorul universitar Hîzîr Kabil, Mahmut Erik Aydin, un pasionat iubitor al istoricului turcilor în Balcani, şi în mod special în Ţările Române. În această parte a lansării s-a implicat în moderare, tot din partea Institutului Cultural Român, doamna Şeila Çelik.
A urmat şedinţa de autografe, la care discuţiile au continuat; exemplarele din „Poet chemând derviș... ”, aproape 40 de exemplare, dovedindu-se prea puţine, s-a promis, pe baza unor liste realizate ad hoc, trimiterea la Istanbul, cât de curând, a unor alte exemplare, cu tot cu autografe. A fost prezent şi scriitorul şi jurnalistul Şefik Kantar, a cărui carte despre sfântul musulman Sarî Saltuk Baba, a constituit punctul de plecare al grupajelor lirice care alcătuiesc, parţial, cartea lansată.
Deloc la ultimul cuvânt, autorul a mulţumit pentru ajutorul acordat, de-a lungul timpului, la lansări ori la editarea unora dintre ediţii (atât la "Poarta turcească", prima carte, cât şi la "Poet chemând derviş...") Uniunii Democrate Turce din România şi Centrului de Cercetare, Dezvoltare, Educație și Cultură Turcă „Dunărea de Jos” din Galaţi.

*

După numai două zile, în ziua de 19 octombrie, inimoasa echipă a Institutului Cultural Român a organizat un amplu program cultural dedicat promovării Timișoarei – Capitală culturală europeană 2021, la Istanbul, care a culminat cu un concert de muzică clasică susținut de instrumentiști ai unei prestigioase instituții culturale din România, Filarmonica Banatul din Timișoara, care s-a desfăşurat chiar în Piaţa Taksim.
În dreapta, Şeila Çelik














Cu Nadia Tunsu şi Mesut Şenol


Gulten Abdula şi Nadia Tunsu, directorul ICR Istanbul



Aşteptând publicul





La Poarta ICR-ului, cu Doamna Gulten Abdula

Osman Bozkurt



Cu Domnul Şefik Kantar

Doamna Jenny - Marilena Șișli, inimoasa traducătoare a evenimentului şi  Domnul 
Süheyl Çobanoğlu






No comments:

Post a Comment