Atunci când Turcia era unica salvare pentru unii...

Din presa online:

"Volumul "Ultimul tren spre Istanbul", de Ayşe Kulin, tradus în 23 de limbi şi recompensat cu premiul Roma în Italia şi trofeul pentru cel mai bun roman acordat de comunitatea evreiască din Consiliul European este publicat în română la editura Nemira, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Cartea este descrisă de editori ca o combinaţie fermecătoare de roman de dragoste, roman istoric şi roman de război şi este publicată în colecţia Damen Tango, scrie Mediafax."

Am îndrăznit să scriu câteva rânduri, din care public aici un mic fragment, restul fiind cât de curând de găsit pe Bookhub.ro!

 

Deşi evenimentele încep a fi relatate încă din anul 1933, punctul culminant este atins în anul 1943, când situaţia se prezenta cam aşa, din punctul de vedere al diplomaţiei turceşti: „…dacă Germania ar fi invadat Turcia, Rusia ar fi putut să-ţi trimită propriile trupe, sub pretextul că vine în ajutor. Inönü, cu pantofii lui de modă veche, dansa un vals periculos, pe o suprafaţă tare alunecoasă, cu trei primadone masive. În timp ce Marea Britanie îşi petrecea braţele pe după mijlocul lui, încercând să-l facă să se întoarcă spre ea, Germania îi apuca mâinile, trăgându-l către ea, iar Rusia îl călca pe picioare, cu masivele ei cizme de luptă.” (p.215-216) La pagina 6: „Trăiau vremuri tulburi, Turcia se pomenise între diavol şi marea cea adâncă.”

Mustafa İsmet İnönü (n. 24 septembrie 1884, Izmir; d. 25 decembrie 1973, Ankara) a fost preşedintele Turciei în timpul celui de-al doilea război mondial. În carte sunt prezentate câteva momente de negociere, preşedintele dovedindu-se un as al diplomaţiei!

  

Pasiunile sunt şi ele personaje principale, sunt atracţii interzise, apropo de tradiţii, un medic psihiatru se îndrăgosteşte de Sabiha, dar aceasta nu cedează, veţi vedea de ce, Sabiha este, într-un fel femeia fatală, şi un alt diplomat, Tarik, se îndrăgosteşte de ea, în stil… turcesc, iubirea este ascunsă, dar plecând la muncă la Paris, se angajează să facă orice pentru a o salva pe Selva (de fapt, pe numele întreg, Behice Selva Kırımlı, ı fiind aproximativ un „î”!), dacă va fi cazul, mai ales că, în scurt timp, sora exilată va avea un copil, botezat după numele altui personaj marcant, cel care însă nu a fost de acord cu căsătoria fiicei sale cu un evreu, deşi în planul său de educaţie era şi o mult mai mare toleranţă: Fazil Reşa Paşa! Care „îl admira enorm pe Atatürk, dar îi era loial sultanului”, mai ales în timpul evenimentelorde după Primul Război Mondial!

Scena finală a cărţii îl surprinde pe acesta, pe bătrânul demnitar otoman, greu încercat de destin, kismet, într-o manieră picturală, de o nobleţe aparte, parcă certând, prin atitudine, toate prejudecăţile omenirii!

La urma urmelor, mesajul acesta ar fi, din totdeauna: Iubirea poate învinge!