Monday, March 19, 2018
Ziua Comemorării Eroilor și cea de-a 103-a aniversare a Victoriei de la Çanakkale
Tezhip VI
La monumentul eroilor turci din Brăila, 18 martie 2018
Toţi strămoşii noştri au fost nişte eroi
au luptat în felul lor
pentru ca astăzi
noi să ne adunăm aici
să le aducem un pios omagiu
să ne gândim la ei
un pic mai mult ca de obicei
Vântul caută cuvinte şi el
să ne spună că unii au fost mai eroi decât alţii:
acei unii au murit fără să lase urmaşi,
poate doar lacrimile unor mame,
scrâşniturile unor taţi
dar ei ne-au lăsat stelele, luna, soarele,
ploile care s-au iubit veacuri întregi
pentru această ploaie-copilă
pentru acest copil-frig
(da, a fost un frig cumplit azi,
tremurau şi cuvintele, româneşti, turceşti, englezeşti)
Noi să ne bucurăm de vocile lor, calde ori reci,
de gânguritul lor metafizic
Dacă noi nu ne-am aminti de ei,
ei tot eroi ar fi
precum eroii păsărilor, eroii lupilor, eroii urşilor, leilor
eroii peştilor
sacrificiul lor
este casă de rugăciune
fără ziduri, fără graniţe,
este turnul
este scara turnului
pe care noi urcăm
spre mereu ziua de azi
gândurile noastre de respect – scările
pe care ei, eroii
mai coboară printre noi
desenându-ne pe suflete
de ce noi nu suntem încă
eroi
(oarecum în manieră borgesiană)