Lost in the
translation of the Novel sau…
O călătorie spre
centrul Romanului
Romanul este unic. Toate romanele lumii alcătuiesc un singur
roman, o altă lume, paralelă realităţii. Acel „singur roman” este un labirint.
A dori să extragi materia unui micro-roman, parte a celui gigantic, să o expui,
este a dori să fii şi… romancier. A scrie un roman este o traducere a unei
realităţi din mintea ta, o traducere pe care apuci sau nu să o împarţi (Share!)
cu prietenii sau străinii, apropiaţii…
Dar, preluând o idee de la Orhan Pamuk, de fapt de la
Friedrich Schiller, dar readusă în actualitate via Istanbul, de care romancier
ai vrea să fii? Naiv sau sentimental? Sau, cu modestie, aş adăuga eu,
iluzionist-magician sau… cuceritor, dar cam politico-administrativ (chiar şi al
sentimentelor)? Creator de stil sau, pur şi simplu, cronicar sec? Experimentalist
sau admirator fanatic al clasicilor?
Scrie Orhan Pamuk, în „Romancierul naiv şi sentimental” (Polirom,
2012, în traducerea din engleză a Rebecăi Turcuş):
„Treptat, am început să disting acea cunoaştere fundamentală
pe care o dezvăluia centrul romanului – cunoaşterea genului de loc care este
lumea şi cunoaşterea naturii vieţii, şi nu doar în acel punct central, ci peste
tot în roman. Probabil pentru că fiecare frază a unui roman bun trezeşte în noi
percepţia cunoaşterii profunde, esenţiale, a ceea ce reprezintă existenţa
noastră în lume, precum şi natura acelei percepţii. Am mai învăţat şi că
traseul nostru în lume, viaţa pe care o trăim în oraşe, pe străzi, în case, încăperi
şi în natură, nu reprezintă nimic altceva decât o căutare a unui înţeles
ascuns, care poate sau nu să existe.” (p.30)
Dar vorba lui E.M.Forster, citat tot de Pamuk (p.29), „testul
final al unui roman va fi afecţiunea noastră pentru el.”
Oh, Doamne, şi câte romane pot iubi! Sau de câte mă pot
îndrăgosti!
„Cherchez la femme” este, mai degrabă, „Cherchez le roman”
sau „en roman”!
Desigur, scriu acestea gândindu-mă la finalizarea concretă a
romanului din proiectul „IV Romane”, „Hector, vernisaje, pirapitinga” (ştiu, un
titlu imposibil!) şi la un alt început de roman, care mă obsedează din ce în ce
mai mult, meditaţie asupra raportului dintre om şi istorie, dintre banalitatea
fantasticului şi magia şi efemeritatea existenţei, având un personaj surpriză,
un turc din secolul al XIII-lea… după Hristos! Va fi greu să găsesc acolo…
personajul feminin, dar… deja am o idee! Şi cred că i-am găsit şi titlul!
Şşşt! Taină mare şi magie ca-n „1001 de nopţi”!