Cronici
lirice de vernisaj
Când
Hefaistos coboară din lume-n lume…*
AdrianVădeanu,
ca un mag din vechea lume a Carpaţilor, ridicând braţele spre ceruri, s-a rugat
să i se dea inspiraţie şi forţă de muncă. Şi „fragmente” din albastrul
cerurilor care contează, albastru de Voroneţ, albastru de Sabin Bălaşa,
albastru de suflete supra-omeneşti… De altfel, o lucrare se numeşte „Spre
Albastru”!
Albastru
de mări, albastru de Dunăre: cum intri în Galeriile Mantu, pe unul dintre
stâlpii de susţinere, o „femeie Dunăre”, una dintre cele mai reuşite lucrări
dintr-un ensemble răvăşitor, te
întâmpină, cu cele o mie de simţuri ale oricărei super-femei, simbolizate de
ochii magici (mai apar şi într-o „Natură…”) care te străpung, cadou al Sacrului
care, nedogmatic, deschide braţe metafizice…
Albastrul
de Dunăre este metamorfozat într-un bronz de verde nobil, răsuflând din toţi
porii femeii născute nu din spuma mării, ci din geniala îmbinare dintre
sculptură, domeniu în care Adrian Vădeanu a excelat până acum, şi pictură…
Artist
între lumi, transmite privitorului tensiunea, energiile, potenţialităţile…
Fiinţe (Fiinţe-Energii) pierdute, prinse, rătăcite, regăsite, care îşi asumă
stările, amintind uneori, omagial, voit sau nu, de regretatul Aurel Manole, dar
şi simbolurile, uneori quasi-dogmatice, precum Ochiul şi Triunghiul, totul în „fragmente”,
Sare-n bucate, sare spirituală, sarea dintre lumi, bref, Sacrul, însetarea de
sacru se ivesc-topesc în culori, în combinaţiile dintre ele, în tablou în
tablou, în basorelief, în câte o sculptură rămasă, semn(e) al(e) Trecerii, ale
Dialecticii…
Cum este
„Ritualurile Metamorfozei”, situată spaţial aproape în opoziţie cu femeia
Dunăre, conceptual destăinuind enormul travaliu, dar şi emoţiile demonice ale
transferului de responsabilităţi: sculptorul îşi „depune” capul, androginic sau
nu, pictorul se pregăteşte să şi-l ridice… Mitologiile fiindu-le aliate!
Hefaistos,
pe nedrept caracterizat cu trăsături prea umane în legendele vechi, rămâne un
zeu, având soaţă Frumuseţea, perechea de viaţă a artistului punctând şi ea, la
vernisaj, Povestea exponatelor…şi bucuria de-săvârşirii, finalizării. Întrupat
în omul Adrian Vădeanu, Hefaistos încinge focul deja în cuptoarele viitorului,
unde trecutul şi prezentul una devin, şoptind că orice lucrare rugăciune este (pe simeză, una dintre lucrări este „Rugăciune”)!!!
Poate nu
întâmplător, nu-i aşa, în dialogul socratic „Cratil” de Platon, Socrate
consideră că denumirea de Hefaistos s-ar trage din phaeos histora „cunoscător al luminii”…
În aproape
aceeaşi ordine de idei, Adrian Vădeanu a ridicat prin această expoziţie „Tron”
pentru înscăunarea Luminii din orice zeu, unic sau nu!
Trecutul
„omenesc” este şi el omagiat, nu numai prin două lucrări ale… tatălui, dacă am
înţeles bine, dar şi printr-un „studiu” unde căderea Capului prea omenesc are
semnificaţia lui… ceremonială. „Familia”, cea reală de-o frumuseţe şi o
binecuvântare alese, are Tabloul ei, mai exact Icoana non-conformistă, „Melancolia”
are şi ea personajul şi fabula ei, într-o hermeneutică mai degrabă salvador daliană
decât david eaglemaniană!
Să se
ciocnească „Pocalele”, cu ambrozie şi nectar, să înceapă… „Concertul”! Să se
zboare către „Revărsarea Luminii”!!! Cu „Spiritul protector” lângă noi!
La
vernisaj au vorbit, la obiect, criticul, dar şi artistul plastic Mariana
Tomozei Cocoş şi artistul David Sava, preşedintele UAP Galaţi.
*Adrian
Vădeanu, Fragmente, Galeria de Artă
Nicolae Mantu, Galaţi, 2018 (20 decembrie)
 |
| Studiu din studenţie |
 |
| Femeia Dunăre |
 |
| Familia |
 |
| Foto de Basarab Păltănea. De la stânga: David Sava, Mariana Tomozei Cocoş, Adrian Vădeanu |
 | |
| Melancolia |
 |
| Revărsarea Luminii |
 |
| Ritualurile Metamorfozei |
 |
| Spirit protector |
 |
| Spre albastru |