Prolegomene la o metafizică aztecă/ remember: din volumul Meine Maud, noaptea nimănui/

papel amate

sursa imaginii: wikipedia

o da şi ea a vrut să-mi dăruiască un papirus egiptean

imitând o antichitate de iubire

poate în amintirea unei vizite la muzeul de istorie

unde istoria noastră sentimentală nu-şi va avea locul

unde trebuie

când i-am atins umărul sau obrazul

ca şi când, poate, nici n-aş fi vrut atingerea aceea

de fapt mă uitasem după muzeografa

care nici nu avea alţi vizitatori şi era atentă să nu atingem

obiectele unei expoziţii de artă mexicană

şi n-am atins-o pe ea

ci doar acea împletitură de scoarţă de copac

având culori vii

(amatl sau papel amate)

dar memoria este un şarpe care te muşcă

de-a adevărul

când chiar te îmbeţi cu iluzii

**

după ani şi ani,

în casa colecţiilor

yumiko matsumoto a cântat şi în memoria ta

la shamisen

ca şi pentru ochii lui aiko

împărăteasa ceţurilor de aur

(un poem s-ar putea intitula urechea lui aiko

şi eu aş fi un van gogh reîncarnat într-un van juan)

muzeografa de atunci era şi ea probabil în sală

meditând desigur

şi ea la iubiri imposibile

alte iubiri quasimexicane

demne de o altfel de metafizică aztecă

cu un jurnal kierkegaardian

cu o frida dâmboviţeană

cu un zorro al nimănui

căzut în patima poeziei

Muzicanţi gălăţeni pentru călătorii în timp şi în suflet

KALOFONIS

Ziceam mai ieri, la un vernisaj de artă fotografică, că am nişte complexe sau, dacă vreţi, nişte vise: aş fi vrut să fiu, pe lângă ceea ce sunt acum, fotograf, pictor, cineast, muzician, (mai sunt câteva chestiuni, dar nu are rost aici să insist, cel puţin acum), dar n-a fost să fie… Oricum, toate aceste arte mi-ar fi folosit sau mi-ar folosi la multe dintre proiectele mele literare… Sigur este că muzica este singurul „drog” pe care-l folosesc când scriu. Hai, şi un pic de cafea! Un strop ceva mai mare! Unii scriitori chiar au ajuns să recomande câte un soundtrack pentru fiecare dintre cărţile sale: adică, de pildă, poemul cutare poate fi citit pe cutare muzică!

Documentându-mă pentru „scrierile mele cu dervişi”, am ajuns şi la o formaţie de muzică veche de care sunt mândru, în patriotismul meu deloc numai local: KALOFONIS, din Galaţi. Membrii formaţiei, înfiinţată în anul 2014, sunt, după o notiţă de pe facebook: Bezman Mugurel, Petrea Daniela, Anişoara Negură, Mihai Emanuel, Constantin Lupu, Nelu Stase, Burcuş Vasilică, Racoviţă Costel, Neculcia Marian.

V-am mai povestit sau a rezultat dintr-un poem de-al meu publicat pe blog cum m-am îndrăgostit de muzica lui Sedat Anar şi a formaţiilor sale muzicale, multe dintre cântecele sale fiind pe versuri de Rumi sau Yunus Emre, dar şi de muzica lui Ali Rıza Erdoğan, care ne-a vizitat de curând la Galaţi, unde a avut un concert fabulos…

Despre muzica veche turcească şi influenţa ei asupra muzicii vechi româneşti a scris de curând doamna profesor Gulten Abdula Nazare, în revista „Anuarul ştiinţific al Bibliotecii V.A. Urechia”. Cert este că muzicanţii de la KALOFONIS sunt cu adevărat extraordinari, reuşind magia de a ne purta dincolo de spaţii şi timpuri, purtând martorul spectator acolo unde îl poate duce, după vorbă, după port, imaginaţia… Am fost la vreo patru-cinci concerte ale acestora, cu diverse prilejuri. Cu siguranţă sunt printre cei mai autentici ambasadori culturali ai Galaţiului, iar pentru că veni vorba de întrepătrunderea artelor, când veţi citi cărţi scrise în secolele XVIII, XIX, aproape obligatoriu ar fi să le citiţi ascultând muzica lor sau, de pildă, a celor de la „Trei parale” sau „Anton Pann”, constituiţi înaintea celor de la KALOFONIS…